Migăleală
Ca o gloată proletară, într-un ţarc de sfinţi, momită,
Slabă,
trasă, şi muncită – aducând pe masă, pită ,
Ieri, la Maslu, oameni galbeni, şi bătrâne cu broboade,
Au venit să Îţi aducă, Doamne, sufletul, ca roade…
Ce
să dea şi ei, din dânşii, din prea zilnica lor pâine?
Numai
pâinea cea de astăzi, pentru pâinea cea de mâine,
Şi
un cântec-rugă-n care, încă, mai aveau a-Ţi cere,
Să le dai, măcar, o groapă, şi copiilor, putere…
Mă
strecor pe lângă dânşii, ca să las şi eu, pe masă,
Din nepăsătoru-mi suflet, amintirea lor frumoasă,
Şi
grăbit, alerg afară, să nu-i ştiu, să uit în grabă,
Ce puternică e lumea, de când e, cu lumea slabă…
De cu zori, vreo patru oameni, rătăciţi prin propria
minte,
Îţi
scriau pe zid, cu nervii, rugăciuni fără cuvinte,
Să
mă rog, cum nu ştiusem, din mândria mea deşartă,
Migălesc acum, pe suflet, de mai este : “Doamne,
iartă!”…
3
octombrie 2012
Jianu Liviu-Florian
