 |
| Eminescu june |
OH! MOARTE, TU, CE
CRUDĂ EŞTI!
Lui Eminescu
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Tu mă cuprinzi cu braţe reci…
Degeaba-acum tu zâmbeşti,
Ştiu cât de mult tu mă urăşti…
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
De ce acum mă umileşti?
Nu vezi că-s tânăr, plin de viaţă?
De ce îmi iei orice speranţă?
Oh! Moarte, tu, ce
crudă eşti!
Rânjeşti la mine prin fereşti.
Acum plătesc cu viaţa mea,
C-am îndrăznit să-mi apăr ţara…
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când aspru sper mine priveşti
Şi coasa neagră-o ascuţeşti…
Că am vorbit…mă pedepseşti?
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când zi de zi mă chinuieşti
Şi-mi pare c-am scris doar poveşti,
S-adoarmă mintea celor treji…
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când tu de EA mă despărţeşti
Dar tu nici n-ai putea simiţi
Puterea noastră de-a iubi…
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Cum poţi tu tandru să
priveşti?
Eu te simt moarte de departe…
Că-mi dai fiori reci pe spate…
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Duşmanii mei ţi-i alipeşti
Să se răzbune toţi ar vrea,
C-atunci şi glasu-mi va tăcea…
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când tu de moarte îmi vorbeşti
Şi, ca să mor de-a pururea,
Mi-ai pus în cârcă nebunia…
 |
| Eminescu in jurul varstei de 30 ani |
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Tu viaţa-mi ei, când mă hrăneşti
Şi-otravă-mi dai să mor aşa…
Uitat de toţi din lumea mea…
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Tu zi de zi mă umileşti…
Şi-n trupul tânăr şi frumos
Pătrunzi tu moarte, pân’ la os…
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Acum, prin altul mă loveşti…
Să piară capul ce-a gândit
S-ajute neamul urgisit…
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
N-auzi tu ţipătul din inimi?
Că-mi plâng de milă şi de dor,
Când către stele acuma zbor…
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când slovele mi le citeşti…
Dar, tu ai minte pentru rău
N-ai să pricepi tu scrisul meu…
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când prin mine tu priveşti…
Nu vezi gândirea îndrăzneaţă
Ce-a vrut să semene speranţă?
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Degeaba gura îţi lărgeşti…
Cumplit m-ai pedepsit tu, moarte
Dar mi-a fost scris să am nemoarte…
 |
| Eminescu la 39 de ani |
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când mii de pagini înnegreşti
În ele tu mă terfeleşti…
Dar toate nu-s decât poveşti…
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când vii cu aripi îngereşti,
Dar zâmbetul ţi-e rânjet crud,
C-ai pregătit al meu amurg…
Oh! Moarte, tu, ce
crudă eşti!
Când despre mine tu vorbeşti.
Nu vezi că eu nu am moarte,
Că eu exist în toţi şi-n toate?
Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Mai bine moarte te lipseşti…
Nu-mi lua viaţa mea amară,
Să pot lupta pentru-a mea ţară!
Prof. Ecaterina Chifu
