Faceți căutări pe acest blog

marți, 18 februarie 2014

Vasile Mic - Poeziile lunii februarie



Focul fără vreun anotimp

O horă
Se încinge
În focul
Fără  vreun anotimp
Prin preajmă.

O altă
Horă
În partea
Sălbatică
A aceleiaşi
Planete.


Un singur om

Un singur om
La marginea lumii.
Toate sunt ale lui,
Toate anotimpurile
Îi aparţin.

Avantaj el,
Pentru că la marginea lumii
Se poate face
Voluntariat
Pentru cer,
Pentru păsări,
Pentru gheaţa veşnică,
Pentru alb-negru,
Pentru ochii albaştri.


Fereastra

N-am să închid
Fereastra către lume
Şi nicio floare nu voi rupe
Din grădina aparţinătoare lor.

Pe seama florilor nu voi permite glume…
Arbori sigur n-am cum să-ascund,
Nici râuri n-am cum să ucid,
Flori, da, cu sufletul pot ca să ud,
Să nu ascund nimic 
De uşa ce se-ntredeschide.


La boier

La boier roditu
Un pom de argintu
Şi poame din toate,
De multe karate,
A cules boieru,
A cules şi ceru…
De ne-a dat şi nouă
Câte una, două…
Apoi… în grajd, un taur
Se făcu de aur;
Boieru
Se uita la ceru
Şi îi mulţumi
Pentru ce primi:
Aur şi argintu
Cât nu a gânditu
Şi multă lumină
În casă, în grădină,
Apoi s-a mutatu
Din casă-n palatu
Cum chiar aţi aflatu…

Nu pot să nu merg

Nu pot să nu merg
Până la marginea
Cerului,
Să-i trec streaşina,
Plecat.

Să privesc de acolo
Ca de pe un vârf de munte,
Să am pe umeri rouă,
Pe frunte praf de stele,
Să mulţumesc
Pentru că am ajuns acolo…

Pentru ca
În noaptea următoare
Să visez din nou.

Unde extratereştrii

Poate
Că e rostul lumii…
Care urmează,
În fiecare secundă,
Să ne ispăşească,
Să ne arunce
În vârtej,
Să ne aducă înapoi,
Aici,
Unde extratereştrii
Ne au de grijă.

Poate fi

Poate fi
Un evantai
Din pene
De cioară.

Poate fi
Numai
Un purtător de evantai,
Bunăoară…

Chiar poate fi
Un evantai
Din ceară.


duminică, 2 februarie 2014

Ecaterina Chifu - Lui Eminescu


Eminescu june

OH! MOARTE, TU, CE CRUDĂ EŞTI!
Lui Eminescu

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Tu mă cuprinzi cu braţe reci…
Degeaba-acum tu zâmbeşti,
Ştiu cât de mult tu mă urăşti…

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
De ce acum mă umileşti?
Nu vezi că-s tânăr, plin de viaţă?
De ce îmi iei orice speranţă?

 Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Rânjeşti la mine prin fereşti.
Acum plătesc cu viaţa mea,
C-am îndrăznit să-mi apăr ţara…

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când aspru sper mine priveşti
Şi coasa neagră-o ascuţeşti…
Că am vorbit…mă pedepseşti?

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când zi de zi mă chinuieşti
Şi-mi pare c-am scris doar poveşti,
S-adoarmă mintea celor treji…

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când tu de EA mă despărţeşti
Dar tu nici n-ai putea simiţi
Puterea noastră de-a iubi…

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Cum poţi  tu tandru să priveşti?
Eu te simt moarte de departe…
Că-mi dai fiori reci pe spate…

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Duşmanii mei ţi-i alipeşti
Să se răzbune toţi ar vrea,
C-atunci şi glasu-mi va tăcea…

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când tu de moarte îmi vorbeşti
Şi, ca să mor de-a pururea,
Mi-ai pus în cârcă nebunia…
Eminescu in jurul varstei de 30 ani

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Tu viaţa-mi ei, când mă hrăneşti
Şi-otravă-mi dai să mor aşa…
Uitat de toţi din lumea mea…

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Tu zi de zi mă umileşti…
Şi-n trupul tânăr şi frumos
Pătrunzi tu moarte, pân’ la os…

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Acum, prin altul mă loveşti…
Să piară capul ce-a gândit
S-ajute neamul urgisit…

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
N-auzi tu ţipătul din inimi?
Că-mi plâng de milă şi de dor,
Când către stele acuma zbor…

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când slovele mi le citeşti…
Dar, tu ai minte pentru rău
N-ai să pricepi tu scrisul meu…

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când prin mine tu priveşti…
Nu vezi gândirea îndrăzneaţă
Ce-a vrut să semene speranţă?

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Degeaba gura îţi lărgeşti…
Cumplit m-ai pedepsit tu, moarte
Dar mi-a fost scris să am nemoarte…
Eminescu la 39 de ani

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când mii de pagini înnegreşti
În ele tu mă terfeleşti…
Dar toate nu-s decât poveşti…

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când vii cu aripi îngereşti,
Dar zâmbetul ţi-e rânjet crud,
C-ai pregătit al meu amurg…

 Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Când despre mine tu vorbeşti.
Nu vezi că eu nu am moarte,
Că eu exist în toţi şi-n toate?

Oh! Moarte, tu, ce crudă eşti!
Mai bine moarte te lipseşti…
Nu-mi lua viaţa mea amară,
Să pot lupta pentru-a mea ţară!

 Prof. Ecaterina Chifu