Lipseşte o statuie ecvestră în
municipiu
"Un
cal îndrăgostit e un cal bolnav".
(Dintr-un
text sumerian, de pe o tăbliţă de lut
descoperită de Sarzec la Tello -
Mesopotamia, în ziua de
9 mai 1877)
Un cal bolnav umblă noaptea prin municipiu,
prin municipiu.
Oamenii au intrat demult în vise.
Le-au rămas în blocuri doar trupurile
de aer cald, de apă şi puful proiectelor
pentru viitorul de peste două săptămâni
când vor primi iarăşi praful salariilor, ehei!
Oraşul e o catedrală pustie
în care calul îşi aude paşii şi inima
bătând. Caută fără să ştie ce
cu ochii lui sticloşi şi blegi de nesomn,
de nesomn.
Ritmic copitele lui, în care au ruginit caielele,
fac să tresară casele rănite, din pereţii cărora
încep să curgă amintiri necunoscute lui,
necunoscute lui.
Calul bolnav plânge. E atât de ciudat să vezi
un cal bolnav plângând. Noaptea n-a învăţat
arta trădării, de-aceea calul a-ngenuncheat pios
lângă cişmeaua lui imaginară, dar fără apă,
şi plânge încet, plânge de durere,
de durere.
Oasele-i împrumută trosnetul crengilor
împietrite de liniştea urbei, şi toată şandramaua
fiinţei lui şubrede sună a cavou jefuit,
jefuit.
Generalii aşteaptă închipuita lor paradă,
care nu va avea loc niciodată.
Tresar pe socluri la câţiva paşi
de Termele romane
unde se vor fi îmbăiat înaintaşii,
înaintaşii.
Aerul subţire ca un fir de aţă
le trezeşte poftele militare,
încremenite în bronz, la apropierea
celui mai bolnav cal al nimănui,
al nimănui.
E limpede: lipseşte o statuie ecvestră în municipiu,
în municipiu…
O singură fiinţă-dumnezee ar putea-o înălţa
pe Farul genovez de altădată,
de altădată.
Numai ea ar putea pune căpăstru, capăt şi punct
peregrinărilor nocturne ale murgului bolnav
(cu sufletul gol şi-al nimănui), oprindu-i timpul,
fluidul timp care curge în mare,
în mare.
Aşezat sus, foarte sus,
cu şeaua pe el şi cu stăpâna în şea
şi-ar găsi liniştea şi nemurirea
unicul cal bolnav care umblă
noapte de noapte prin Constanţa,
prin Constanţa…
N e s p e r a t ă
Tăinuită-i viaţa ta
Căci se pierde pe tăcute
Pe poteci necunoscute,
În suiş spre Golgota.
Dar de vis e mersul tău
Maiestos, precum pluteşte
Şi-n înalt ademeneşte
La cădere peste hău.
Nesperată eşti chiar tu:
Prea eşti stea îndepărtată –
Gingaşă, superbă fată
Care ştii şi spui doar NU.
Între a iubi şi a nu iubi
Între a iubi şi a nu iubi e golul,
Prăpastia fără fund a indiferenţei.
Dar ne oferim nesiliţi de nimeni iubirii obolul
Precum între a fi sau a nu fi al penitenţei.
Că sunt eu sau altul, e-o-ntâmplare.
A alege pe unul dintre noi e omeneşte,
După cum a-ţi fi amândoi indiferenţi, nu e oare
Acelaşi lucru pentru cel ce te iubeşte?
Fii sigură că nu-i eşti indiferentă celui ce calea-ţi aţine
Coborâtor în visele lui ca-ntr-o peşteră…
Dacă nu-l iubeşti în această viaţă, pleacă cu gândul la tine
Spre a-ţi da întâlnire în alt univers sau în altă eră.
Rugă
Cardiologului Octavian Sîrbu
-
Laudă pentru Priceperea, Modestia
şi Delicateţea Lui
