 |
| Cruce veche la biserica Vânăta-Tismana |
Frica
Nouă zi. În frâu să-şi ţină tremurul şi toată frica,
Sub icoană, aşezată, îi vorbeşte Vasilica.
Are patruzeci de toamne. Şi-a fost – spune – asistentă,
Dar s-a rătăcit în minte. Mintea – ştiţi? – e repetentă.
Şi repetă voci şi spaime. Şi coşmaruri. Si chiar frica,
Fără nume, ce-o încearcă, de cu zori, pe Vasilica.
Şi-atunci vine să se roage, dar în felul ei, bizar,
Şade-n fund şi tot vorbeşte cu
icoana din altar…
Tace-apoi. Şi frica fuge, fuge drept la ea, în gând.
Şi femeia stă năucă, lângă Hristul ei, flămând.
Îi aduce, dimineaţa, şi împarte la meseni
Ce-or să vină, ceva fire de mărar, şi buruieni…
“Cu Biserica e bine!” Spune ciripind, de bine,
Veselă, “că are grijă de noi toţi, cum se cuvine”.
“Nu-i aşa?” Şi-ntreaga-i faţă parcă e o lumânare
Ce se bucură, când arde, de o zi de sărbătoare.
Da, e bine, foarte bine, cu Biserica - mult bine –
Are foarte multă grijă, în picioare de ne ţine,
Când – ştiţi? – mintea tot repetă spaime, voci, coşmaruri, frică,
Şi când lumea mare calcă, în picioare, lumea mică…
19 octombrie 2012
Jianu Liviu-Florian
Rugăciune
Şi de-am să dau - din chiupul Tău de miere
Am să împart - nu dintr-a mea
putere –
Şi totuşi, buruiana –mi de nimic,
Va da şi ea, obolu-i, cât de mic –
Oricât de seacă, lumii, va să doară
Neînsemnata-mi eului povară ,
Cu-un fir de iarbă, dă-mi, şi din neant,
Să înmulţesc enormul Tău talant –
De-Ţi voi aduce, ca dobândă, crucii,
În loc de troiţă-n inima răscrucii,
Doar picătură-n ploaia-Ţi
cuvântată,
Ce flori vor răsări din ea, odată!
Fir de nisip sunt, unde Tu eşti
marea,
Şi om, în universul ce Ţi-e sarea –
Şi totuşi, cât visez, şi ştiu
prea bine,
Că sunt în sinea Ta, şi eşti în mine!
20 octombrie 2012
Jianu Liviu-Florian
