Faceți căutări pe acest blog

duminică, 21 octombrie 2012

George Ene - Calea

1. CALEA

În Tine – întreg Universul.
Fiecare gând de-al Tău
mişcă o galaxie
cu tristeţi, cu bucurii.
Dă la o parte tristeţile
şi opreşte bucuriile.
Mângâie-le pe creştet
şi pune-le aripi,
apoi întăreşte-li-le
cu suflarea Ta divină.
Se vor înălţa deasupră-Ţi
să Te lumineze,
să Te inunde,
să Te fericească.
Vei fi alt om,
Te asigur.
Şi-Ţi vei redobândi
iubirea de sine,
răbdarea cu semenii
şi mai ales iubirea lor,
binefăcătoare ploaie caldă.

Nu există altă Cale
decât Tu printre ele,
iar ele – fulguraţii rotunde
şi luminoase,
şi catifelate,
şi tandre
inundându-Te,
înnoindu-Te,
fericindu-Te:
Universul întreg – în Tine.

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Jianu Liviu-Florian - Frica; Rugăciune


Cruce veche la biserica Vânăta-Tismana

Frica

Nouă zi. În frâu să-şi ţină tremurul şi toată frica,
Sub icoană, aşezată, îi vorbeşte Vasilica.
Are patruzeci de toamne. Şi-a fost – spune – asistentă,
Dar s-a rătăcit în minte. Mintea – ştiţi? – e repetentă.

Şi repetă voci şi spaime. Şi coşmaruri. Si chiar frica,
Fără nume, ce-o încearcă, de cu zori, pe Vasilica.
Şi-atunci vine să se roage, dar în felul ei, bizar,
Şade-n fund şi tot vorbeşte cu  icoana din altar…

Tace-apoi. Şi frica fuge, fuge drept la ea, în gând.
Şi femeia stă năucă, lângă Hristul ei, flămând.
Îi aduce, dimineaţa, şi împarte la meseni
Ce-or să vină, ceva fire de mărar, şi buruieni…

“Cu Biserica e bine!” Spune ciripind, de bine,
Veselă, “că are grijă de noi toţi, cum se cuvine”.
“Nu-i aşa?” Şi-ntreaga-i faţă parcă e o lumânare
Ce se bucură, când arde, de o zi de sărbătoare.

Da, e bine, foarte bine, cu Biserica - mult bine –
Are foarte multă grijă, în picioare de ne ţine,
Când – ştiţi? – mintea tot repetă spaime, voci, coşmaruri, frică,
Şi când lumea mare calcă, în picioare, lumea mică…

 19 octombrie 2012
Jianu Liviu-Florian

Rugăciune

Şi de-am să dau - din chiupul Tău de miere
Am să împart -  nu dintr-a mea putere –
Şi totuşi, buruiana –mi de nimic,
Va da şi ea, obolu-i, cât de mic –

Oricât de seacă, lumii, va să doară
Neînsemnata-mi eului povară ,
Cu-un fir de iarbă, dă-mi, şi din neant,
Să înmulţesc  enormul  Tău talant –

De-Ţi voi aduce, ca dobândă, crucii,
În loc de troiţă-n inima răscrucii,
Doar picătură-n  ploaia-Ţi cuvântată,
Ce flori vor răsări din ea, odată!

 Fir de nisip sunt, unde Tu eşti marea,
Şi om, în universul ce Ţi-e  sarea –
Şi totuşi, cât  visez, şi ştiu prea bine,
Că sunt în sinea Ta, şi eşti în mine!

20 octombrie 2012
Jianu Liviu-Florian

marți, 16 octombrie 2012

Jianu Liviu-Florian - După istorie





După istorie


Toate au fost descoperite înaintea lui.
El a rămas
Să uite.


16 octombrie 2012
 Jianu Liviu-Florian

Consecinţă

A privit atât de intens cerul
Încât soarele a început să-i răsară din ochiul stâng
Şi să-i apună în cel drept.

16 octombrie 2012
Jianu Liviu-Florian

GAURA DIN CER

A apărut o gaură-n cer.
Au dat-o la ştiri.
A rămas lumea cu gura  căscată.
Nu s-a putut stabili
Care gaură este mai mare.

16 octombrie 2012
 Jianu Liviu-Florian




luni, 15 octombrie 2012

Poezii de Mariana Zavati Gardner





Poezii de Mariana Zavati Gardner

Întuneric

Picături de tăcere
Se preling în brazde
Contorsionând petii la mal
Forme sub ape isterice
Picături de tăcere
Adunate în co de nuiele
Sub copacul aspru al vieţii
Colţuri de minţi viagere
Picături de tăcere


O problemă de vârstă

Insula se tot micorează
Fără somn, îi cercetez malurile
Cu satnavs pe hărţi virtuale
Aerul e-ncărcat de mânie
Furtuni mici...furtuni mari...
Apar i dispar la întâmplare
După anotimp colectez
Amintiri zadarnice
Prea personale să fei împărtăite
Satul meu se tot micorează
Cunosc mai multe locuri ca înainte
Şi mai multe nume din cartea de telefon
Zilele mele de azi i de ieri
Devin tot mai mici
Până dispar într-un punct...




Repetiţie

Zilele copie nopţile
In oglinda
Iatacului cu tapet
Şi anecdote răsuflate
Privesc laguna
Prin fereastra deschisă
De la pervazul meu cu pernuţă
Prin casă se fac auzite
Cuvinte arzânde
Ferecate-n întrebări ascuţite
Simt tufiuri crescânde
Într-un joc inventat când surfez
Peste lanurile vecerniei
Adulmec sudoarea durerii
Cum se ridică ceaţă-arcuită
Bronzată în apa de mare
Gust ce-am pierdut
Despre visul din iatac
Pe fundal de limbi înroite
Formele se copie una pe alta
În oglinda paralizată
De voci joase fără formă
Făr’ de-nceput...făr’ de sfârit...


O zi din nimicuri

Platforma japoneză intactă
Plutise timp de peste un an
Până când atinsese plaja cu scoici
De cealaltă parte-a oceanului
Plutise un an sa ajungă acolo
Pe plaja cu dune i lemn plutitor
A fost parte din ŞTIRI pe Coasta Pacificului
O macara fusese adusă s-o mute de-acolo.
A doua zi – familii cu copii,
Oameni cu câini, oameni singuri
Sosiseră buluc să se zgâie
La platforma japoneză intactă
Ce plutise din Japonia dupa tsunami
Macaraua înţepa nisipul i scoicile
Mergeam de-a lungul cărării
Mărginite cu ierbi aromate
În ultima zi a platformei japoneze intacte
Sequoias cu scoarţa imună la insecte
Urmau sa fie doftoricite de fiul meu
Ucenic în ale medicinii, cel care-i pierduse
Pijamaua undeva prin acele locuri bizare
Orele deveanu gravide-n minute
Şi pâcla înghiţea orizontul
El le îngrijea tinereţea fărâ bătrâneţe
Dintr-un hotel indiferent din Eureka.

Imagini din diaporama „Icoane pe aţă“,
trimisă de Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

vineri, 12 octombrie 2012

Jianu Liviu-Florian - Oda ocupaţiei


Oda ocupaţiei

Prin iarna lumii, cruntă şi cerbice,
Hălăduim - popice şi arşice –
Cu cât mai vânturat ne este traiul,
Cu-atât, în groapa lumii, zidim Raiul –

Nici nu se ştie cine nu ne muşcă –
Cei singuri – liberi - sau cei mulţi – din cuşcă –
Nici nu se ştie cine ne sugrumă –
Călăii noi, sau  cei de-aceeaşi mumă –

Nici nu se ştie care mai e scopul –
Să tot ridici, sau să dobori -  tot topul –
Nici nu se ştie care mai e ţinta –
Noi suntem cărţi –  progresul este chinta -

Şi alţii vin, şi alţii, mereu pleacă,
În tragi-comedia geto-dacă,
În Iudo-Iubeiada cea creştină,
Întotdeauna alţii sunt de vină -

E bine că e toamnă, deocamdată –
Avem de muncă, şi avem de plată –
E bine că avem o ocupaţie –
Că suntem ocupaţi – şi avem raţie –

12 octombrie  2012
( zi de salariu )
Jianu Liviu-Florian

joi, 11 octombrie 2012

Emil Bucureşteanu - Electorală




Electorală

Doi dulăi stăteau la sfat şi lătrau politicale
Cum că-n satul câinesc de pe dealul lui Mardale
Sunt  alegeri de primar şi e concurenţă mare.
Meseria de-a sta-n frunte are multe avantaje:
Poţi să dormi în pat cu puf mângâiat de-o cucoană
Ce-i cuprinsă de năduf şi-a ieşit abia din strană.
Merg în urma ta căţei şi-ţi ling laba de le dai
Doar foiţe de hârtie numite de ei parai.
Nu mai stai iarna în frig chiar de nu-ţi faci casă vara
Iară soaţa ţi-i-mbrăcată, nu-i mai udă ploaia blana.

- Ham, ham, ham , îmi zice unul.
Pentru asemenea câştiguri, zău că m-aş băga şi eu
În partid la nea Azor, cumătru cu naşul meu.
- Nu e rău, i se răspunde.
Dar partidul lui Azor  are membrii fără de soi,
După oase toată ziua tot îmi umblă prin gunoi.
     - Dar partidul lui Tarzan este mai de doamne ajută?
- Auzit-am din vecini că-n partidul lui se umblă
Numai după oase mari  să aibă de îmbucătură.
Tot aceştia mi-au mai spus că-n partidul lui, măi frate,
Ca să intri trebuie bani, şi să ai şi ceva spete
De căţei să te susţină, ca să latre când e cazul,
Mai ales când vei voi spre un post să sari pârleazul.
- Eu la bani nu le duc grija, astă vară am stat la stână,
Pe stăpân l-am păcălit, adunat-am ceva brânză.
- Dar cu lupii cum te-mpaci, sunt şi ei în partidul lui
- Am avut cu ei de-a face;
De nu latri când ei urlă, ei la tine nu se uită
Orice-ai face îţi dau pace.
În pădure de mă duc, eu ca ei încep să urlu,
Mă consideră de-al lor de le duc şi  o cotarlă.
-Dar cu asta ce să facă? N-au lupoaice prin pădure?
- Cum să nu, dar, ca şi omul, vor puţină prospătură.
- După cum îmi spui, mă frate, eşti făcut pentru Primar
- Hai, atunci! Ce stăm pe gânduri? Să ne ducem la Tarzan.
* * *
Într-o cuşcă, cât o şură, stă Tarzan în cap de masă…
E-o plenară cu căţele ce ţin coada-îmbârligată.
- Ştiţi la noi în cartier, latră una mai voinică,
Oasele s-au terminat, am trecut la mămăligă.
- Colţii mi s-au cam tocit, tot rozând la oase goale!
Zice o haită gârbovită, stând cu coada-ntre picioare.
Eu propun să ne unim să lătrăm cu toţii-n cor
Concurenţă să n-avem în partidul lui Azor.
Stă Tarzan şi se gândeşte şi cu laba bate-n masă:
- Înţeleg necazul vostru însă eu visez mai mult :
Vreau să dau la tot căţelul câte-o ţâţă pentru supt.
Şi să aibă fiecare, fie tânăr, fie bătrân,
Un bordei plin de căldură, să nu mai doarmă în fân.
Seara, când e luna plină, să se cânte din chitară,
Nimenea să nu mai zică că la lună câinii latră.
Cu această stea în frunte, cu imaginea aleasă,
Vom fi siguri că-n alegeri multă lume ne votează.

- I-auzi, dragă ce le spune, ce frumos Tarzan grăieşte
Aşa lider nu mai este să grăiască câineşte.
Hai, îndată să intrăm în partidul  lui Tarzan,
Cât mai repede e bine, ca să căpătăm ciolan.
Poate vom găsi şi carne, ceva iepuri jumuliţi,
Nu mai vreau să stau la coadă, sunt sătul de mârâit.
- Nu sunt sigur de ce spui, mai târziu o să se vadă
Când vom trece de alegeri, acum  e electorală.
Cu-ndoieli, totuşi, cei doi se prezintă la Tarzan
Şi îl roagă să-i înscrie în partidul năzdrăvan.
- La a ta politichie noi nutrim de-acum un an,
Îi spun ei cu plecăciune, cu-n lătrat de pe maidan.
Stă Tarzan şi îi priveşte, şi ciuleşte din urechi,
Le solicită un C.V. despre ce-au făcut-înainte,
Dacă Azor nu i-a trimis să îl sape pe la spate.
Hămăiesc cei doi dulăi că au fost doar slugi în viaţă.
Că sunt lacrimă de sfinți, c-au lătrat şi fără plată.
- Doar o clipă  voi să staţi, să-mi ascult consilierii.
C-aşa-i regula la noi, ne pândesc la colţ hingherii.
Şi îşi cheamă o căţea sprintenă şi cam roşcată,
Când o văd  ce doi dulăi, repede şi dau din coadă.
Şi pe urma ei o iau într-o sală renovată.
După câteva minute, ce-i serviră cu-o cafea
Dând din coadă, secretara la Tarzan în uşă bate.
Şi îi spune cu-n lătrat de căţea nemăritată:
- Sunt băieţi de mâna-întâi, se pricep la-nvârtit roata,
Educaţi… Doi cavaleri…Mi-au pupat îndată laba.

Cu carnetul într-o labă şi cealaltă pe volan
Au plecat dulăii în sat cu portretul lui Tarzan.
Au lipit pe gardul şcolii şi la crâşma lui Melinte
Mii de-afişe colorate, căţeii să ţină minte:
De-l votează pe Tarza va curge lapte şi miere,
Iar la iarna ce-o veni vor avea din pluş saltele,
La cei mici li se va da câte-un kil de lapte, hrană,
Când la şcoală ei vor merge ca să-nveţe cum se latră.
Cei bătrâni vor sta degeaba, c-au muncit la vremea lor
Statul câinesc le este fără dubii un dator.
Au lătrat o lună-ntreagă, cum prevede catastiful
Iar Tarza la urmă-a zis: - De acuma eu sunt şeful!
Eu sunt Alfa şi Omega, spusa mea vă este  lege
Şi de astăzi eu îmi stau pe un tron ca orice rege..
Dulăii n-au regretat c-au lătrat şi-au dat din gură,
Ei răsplată au primit în servicii pe măsură,
Pentru neamul câinesc s-a făcut asfalt aparte,
Când ei nunta o petrec cerul luce de petarde,
Cuştile s-au transformat în palate megalite,
Toată noaptea chefuiesc şi dansează pe spetite,
Pentru  ros, noapte şi zi, li s-au dat destule oase,
Dintre cele mai voinice, dintre cele mai cărnoase.
Aşa fericire mare niciodată nu a fost
De când-n ţara câinilor javrele îmi stau pe post.

 Emil Bucureşteanu



miercuri, 10 octombrie 2012

Jianu Liviu-Florian - Mi-a venit un duh la poartă



Mi-a venit un duh la poartă

Mi-a venit un duh la poartă. N-avea faţă. Cocoşat.
A intrat grăbit prin uşă. M-a privit. S-a hâţânat.
A batjocură. Închis-a chiar şi uşa, după el.
Deşi uşa-ncremenită, n-a mişcat din loc, defel.

Şi privindu-mă prin geamul ce ne despărţea, se-ntoarce
Către dreapta-mi. Intră-n casă. Eu fumam, pe scaun. Şi tace
Întunericul, în casă. Numai în bucătărie
Arde-un bec, ce-mi arătase chipul lui, de fiinţă vie.

Ce să fac? Eu, după dânsul, să îmi năvălesc în casă?
Şi să urlu: ieşi afară! Când ai mei dormeau? Să iasă
Drept din aşternut, să creadă când le-oi spune ce se-ntâmplă,
Că-s nebun, dintre aceia, cu vedeniile-n tâmplă?

Nu. Aştept. Nimic nu mişcă. Este linişte în casă.
Să mă bat, nu ştiu, cu duhul. Stau şi mă gândesc, la masă.
După ani şi ani, îmi vine chiar şi-un  gând. Că duhul, poate,
Mă va aştepta, odată, la un ceas, ce  îmi va bate.

Şi atunci, avertismentul, cel codat în poezie,
Este că mai e o viaţă. Poate chiar o veşnicie.
Când, asemeni lui, nici huma-mi, nu mai are carne, oase.
Intră doar, şi iese liber – prin materie:  uşi, sau case…

Poate duhul mă aşteaptă chiar în ceasul ce-mi va bate.
Când materia-mi se transformă într-un duh, ca dânsul, poate.
Şi mă va privi  în faţă, mă va cântări prea bine:
Şi mă va conduce numai, unde-i loc, şi pentru mine.

Înainte să apară, într-o oră prea târzie,
Când veni întâia oară, eu scriam o poezie:
Doamne- ocheşte-n veşnicie cu toţi sfinţii, la un loc,
Şi cu dracul, şi ordonă, drept în mine numai:  FOC!


5 -11 octombrie 2012
Jianu Liviu-Florian