Primim din partea colaboratorului nostru Mircea Vâlcu-Mehedinţi, solicitarea de a insera şi pe bolgul nostru un articol apărut într-un ziar al diasporei şi anume,
http://www.gazetaromaneasca.com/observator/38-prim-plan/4529-manifestul-diasporei-in-prag-de-alegeri-video.html
O facem cu plăcere...
“Ne-a ajuns la os cuţitul, ţării sufletu-i amar...Fiii i-au plecat prin lume..să trudească-n alt hotar”. Viorel Boldiş, scriitor stabilit de aproape 20 de ani în Italia, şi-a transpus pe hârtie amarul şi obida faţă de situaţia politică şi economică a României din ultimii ani.
În prag de alegeri, a scris un apel în versuri adresat românilor de pretutindeni, în care îi îndeamnă să “se trezească” şi să-şi ia soarta în mâini. Apoi, a recitat poezia în faţa unei videocamere.
Video-ul, postat pe profilul său de Facebook, a totalizat, în mai puţin de 24 de ore, peste 50 de share.
Deşteptaţi-vă odată!
Timpul a trecut şi parcă
ţara asta n-are pace,
în iluzii şi minciună
viitorul nostru zace.
Se perindă parlamente,
preşedinşi unu şi unu,
de-ţi vine să-i pui în poză
şi să tragi în ei cu tunu.
De la Dictator încoace
numa curve şi lichele
şi-au lins buzele hidoase
de dulceaţa ţării mele.
Doar scursori analfabete,
doar şacali de meserie
am votat în fruntea ţării...
oh, săraca Românie
Scutură-ţi odată fruntea
şi izbeşte-i de pământ,
calcă-i dracu' în picioare,
spulberă-i ca pleava-n vânt.
Comunişti de promenadâ
şi capitalişti balcani
au ca ţintă doar dorinţa
de-a se îngropa în bani.
Te-au vândut ca pe o curvă,
ţară dragă, orişicui,
de-am ajuns de râsul lumii,
parcă-i ţara nimănui.
Doar burtoşi cu cefe groase
-n parlament se-mping buluc,
aroganţi ne râd în faţă,
ne fac legi şi ne conduc.
Doar scursori îmbolşevite,
doar patroni născuţi din jaf,
au muşcat din tine, ţară,
ţi-au făcut bugetul praf.
Timpul trece, n-are milă,
nu îi stă nimic în cale,
nu vă mai plecaţi urechea
la minciuni electorale.
Nu le mai daţi înc-o şansă,
nu îi mai votaţi o dată,
daţi-o dracului de treabă,
spulberaţi această gloată...
Politruci cu inimi hâde,
doar gunoaie şi mişei,
jos cu ei în gheena ţării,
trageţi apa după ei.
Ne-a ajuns la os cuţitul,
ţării sufletu-i amar...
fiii i-au plecat prin lume
sa trudească-n alt hotar.
Niciodată ţara noastră
n-a avut mai crunta soartă,
tristă stă în buza lumii,
ca o lacrimă pe hartă.
Murmuraţi în gând şi suflet
versul imnului ce spune
să vă deşteptaşi odata:
Hai, Deşteaptă-te române!
“Poezia am scris-o acum o lună. De fapt, s-a născut iniţial ca un
cântec: fredonam în timp ce scriam. De aceea am decis ca să-l
interpretez apoi cu o solistă, tot româncă. Am scris ceea ce am simţit,
practic, a venit de la sine”- ne-a spus Viorel Boldiş, când l-am
întrebat ce părere are despre reacţia prietenilor de pe reţeaua de
socializare.Timpul a trecut şi parcă
ţara asta n-are pace,
în iluzii şi minciună
viitorul nostru zace.
Se perindă parlamente,
preşedinşi unu şi unu,
de-ţi vine să-i pui în poză
şi să tragi în ei cu tunu.
De la Dictator încoace
numa curve şi lichele
şi-au lins buzele hidoase
de dulceaţa ţării mele.
Doar scursori analfabete,
doar şacali de meserie
am votat în fruntea ţării...
oh, săraca Românie
Scutură-ţi odată fruntea
şi izbeşte-i de pământ,
calcă-i dracu' în picioare,
spulberă-i ca pleava-n vânt.
Comunişti de promenadâ
şi capitalişti balcani
au ca ţintă doar dorinţa
de-a se îngropa în bani.
Te-au vândut ca pe o curvă,
ţară dragă, orişicui,
de-am ajuns de râsul lumii,
parcă-i ţara nimănui.
Doar burtoşi cu cefe groase
-n parlament se-mping buluc,
aroganţi ne râd în faţă,
ne fac legi şi ne conduc.
Doar scursori îmbolşevite,
doar patroni născuţi din jaf,
au muşcat din tine, ţară,
ţi-au făcut bugetul praf.
Timpul trece, n-are milă,
nu îi stă nimic în cale,
nu vă mai plecaţi urechea
la minciuni electorale.
Nu le mai daţi înc-o şansă,
nu îi mai votaţi o dată,
daţi-o dracului de treabă,
spulberaţi această gloată...
Politruci cu inimi hâde,
doar gunoaie şi mişei,
jos cu ei în gheena ţării,
trageţi apa după ei.
Ne-a ajuns la os cuţitul,
ţării sufletu-i amar...
fiii i-au plecat prin lume
sa trudească-n alt hotar.
Niciodată ţara noastră
n-a avut mai crunta soartă,
tristă stă în buza lumii,
ca o lacrimă pe hartă.
Murmuraţi în gând şi suflet
versul imnului ce spune
să vă deşteptaşi odata:
Hai, Deşteaptă-te române!
Viorel Boldiş despre "noi, dezrădăcinaţii" plecaţi din România
Deşi trăieşte de atâţia ani în Italia, Viorel Boldiş simte şi respiră româneşte: «adulţii se desprind mai greu de obiceiurile, tradiţiile şi graiul de acasă şi rămân mereu cu sufletul la acel picior de plai şi gură de rai»- spunea scriitorul într-un interviu pentru Gazeta Românească.În acele clipe, experienţa străinătăţii devine poezie, iar amintirile se împletesc cu viaţa de zi cu zi: «Stropi de memorie, uliţe prăfuite şi biserici mici de lemn din satul natal, pizza mâncată printre lacrimi la umbra Domului (…). Noi, românii, avem acea zicală, destul de tragică şi nefericită "Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea". Într-o oarecare măsură cred că suntem un popor împăcat cu propria soartă. Noi, dezrădăcinaţii, avem câteodată idei neclare despre noţiunea de acasă. Pe de o parte, rădăcinile ne trag înspre locurile de baştină. De cealaltă parte, crengile şi mugurii care cresc din noi, vor libertatea cerului lipsit de îngrădiri.”
Poetul muncitor Viorel Boldiş: "Sunt un fiu de ţăran, pierdut prin lume"
În prezent, Viorel Boldiş lucrează ca muncitor într-un atelier “la o sută de metri de casă”, la Cellatica, localitate de lângă Brescia. Nu-şi poate câştiga viaţa din scris, de aceea a ales un loc de muncă ce îi permite să călătorească şi să participe la numeroasele evenimente literare la care este invitat.Viorel Boldiş s-a format ca poet în România, unde a lucrat o perioadă ca şi redactor şef la un ziar bihorean. A câştigat numeroase premii literare în Italia: “Culture a confronto” 2000 cu textul "L'emigrazione spiegata a mia figlia" (Imigraţia explicată fiicei mele), Premiul Eks&Tra în 2005; Penna Nera în 2006; “Sono partito dall'altra parte del mondo per incontrarti” 2009; A fost finalist la Premiul “Tindari Patti” 2009. A publicat: “Da solo nella fossa comune”, Amir, Rap...sodie migranti, Il fazzoletto bianco.
Miruna Căjvăneanu
