George Ene - 6. Reclamă-mă, dacă ai cui!

6. Reclamă-mă, dacă ai cui!

Ploaia-mi fierbe-n oase,
   şi-o simt apropiindu-se.

Ploaia-mi joacă pe acoperiş,
   şi-o ascult.

Ploaia-mi bate-n ferestre,
   şi-o văd.

Ploaia-mi dansează prin curte,
   şi-mi zic: "Era şi timpul!"

Ploaia-mi bate în uşă,
   şi-mi zic: "E cam insistentă!"

Ploaia-mi intră în casă,
   şi-i zic: "Obraznico! Cine ţi-a dat voie?"

Ploaia-mi înalţă lucrurile, în plutire,
   şi-i zic: "Nesimţito!"

Ploaia-mi saltă şi patul,
   şi-i zic: "Blestemato!"

Ploaia-mi surpă casa,
   şi-mi zice: "Sinistratule!"

Ploaia a devenit fluviu şi mare,
   şi-mi mai zice: "Reclamă-mă, dacă ai cui!"

7. Credință versus Știință

Credința-i altceva decât Știința.

Știința e bob numărat:

lung-lat-adâncul precis măsurat,

surprins în proiect ori în experiment

de specialistul priceput, cu talent,

drept dovadă mereu repetitoare

în timp și-n orice-mprejurare -

că a fi, a vrea și-a putea

în Natura Omului sunt toate-și-tot-a-crea!

Știința ne dă plutirea și mult-visatul zbor

copiind rândunica, ori pe cocor.

Tehnică nouă plus Știință

desfid imposibilul prin putință

și-l înalță pe Om - cu visele-i născătoare

după nevoile lui, arzătoare -

din adâncul oceanului neliniștit

până-n spațiul necunoscut, infinit,

căci Omul e stăpânul său,

asemenea unui... Dumnezeu!

Credința se susține pe încredere.

Încrederea și speranța îi dau putere:

îl iubesc și cred în Bunul Dumnezeu,

că-L am în adâncul sufletului meu.

Cred în Christos, Fiul Lui iubit,

că-L păstrez în adâncu-mi sădit

prin tradiție, din părinți în părinți,

dimpreună cu bărboșii apostoli și sfinți.

Cred în viața veșnică - ascultă-mă bine! -

că-i adânc însămânțată în mine,

fără s-o pun o clipă la-ndoială

și fără să dau nimănui socoteală.

Când o comentăm, nefiindu-ne cu putință

s-o pătrundem prin măsurare, ca-n Știință,

o acceptăm fără vorbă multă, tacit,

că doar trecem și ne petrecem la infinit...

Știința e zbatere reală, în faptă și-n gând.

Credința e întemeiată pe Cuvânt.

Și cum Cuvântul, ce-l repetăm, ne vine

din neștiut, înțelegem, în fine,

că venim și plecăm după programe divine.

A proba Credința prin Știință

e-o copilărie - că nu-i cu putință!

......

„Spune-mi, băiete, tu ești ateu?

Ce-ai cu credința mea-n Dumnezeu?”

2 nov. 2012 

8. Pasul tău de domnişoară                     

                     

                             Titlul poeziei și refrenul strofelor

                             reproduc un vers din poezia lui Nichita Stănescu,

                             «În dulcele stil clasic»


Îngeriţă, trestioară
cu mersul de căprioară,
am fobie oculară :
pasul tău de domnişoară.

Dulce-mi e, dar şi amară
pasăre albastră, rară,
zdrobind umbra-mi către seară,
pasul tău de domnişoară.

Rană-mi e, căci mă omoară
când din patul tău coboară
peste visul meu de-o vară,
pasul tău de domnişoară.

Până-n sânge, bunăoară,
cu ritmu-i mă înfăşoară
ca arcuşul pe vioară,
pasul tău de domnişoară.

Apăsat, ca să mă doară,
calcă-n inima-mi ce zboară
către tine, a cât-a oară,
pasul tău de domnişoară.

Cu izul de tămâioară,
nesperata mea comoară
mi-a dictat poezioară:
pasul tău de domnişoară.

Ca celebră posesoară
fii ferice, aşadară -
acest Titlu n-o să moară:
„Pasul tău de domnişoară”

George Ene