Oda bucuriei
Dumneata
ne ascunzi ceva, tovarăşe!
Pământul
din care eşti făcut
Ne
aparţine,
Apa pe
care o bei
Ne
aparţine,
Curentul,
gazul pe care le consumi
Ne
aparţin,
Chiar
şi locul pe care stai,
Chiar
şi aerul pe care îl respiri
Ne
aparţin.
De ce
nu recunoşti, tovarăşe,
Că eşti
un duşman al societăţii?
De ce
nu îţi faci autocritica demn,
Ci te încăpăţânezi
Să ne
ascunzi ceva,
Ce noi
ştim demult?
De ce
nu semnezi
Mărturisirea
ta completă,
Şi nu
te sinucizi
Ca
măcar în ultima clipă
Sa faci
un ultim şi modest serviciu
Omenirii
care ţi-a suportat atâta timp
Acţiunile
duşmănoase?
Semnează,
tovarăşe!
Chiar
dacă nu semnezi
Vom găsi
miliarde de cetăţeni
Care să
te denunţe şi acuze
Şi
miliarde de contoare şi cipuri
Care să
îţi arate adevărata faţă
De
tovarăş care consumă mai mult decât produce…
Şi
credeai că dumneata poţi să ne ascunzi ceva,
tovarăşe!...
31
octombrie 2012
Jianu
Liviu-Florian
Dor de părinţi
Tocmai
acum, când sunt părinte,
Şi-mi
fac copiii rugăminţi,
Când nu
mai am puteri şi minte,
Cât am
nevoie de părinţi!
Să uit
de ultima mea grijă,
Să fiu
din nou copil iubit,
Dintr-un
alun, să-mi fac o tijă,
Şi să
mă uit la pescuit!
Pe unde
v-aţi ascuns, pe lume,
Părinţii
mei ce-aţi fost copii,
De ce
nu mă strigaţi, pe nume,
Şi
nu-mi daţi tot ce pot pofti?
De ce
istoria se tot zbate,
Cu alţi
copii şi rugăminţi?
Cine le
dă, când cer de toate,
Când nu
mai pot aceşti părinţi?
Unde-mi
sunt, Doamne, ei, părinţii,
Să îmi
tot dea, din viaţa lor,
Putere
trupului şi minţii,
Să dau
copiilor, ce vor?
O
lume-ntreagă de mi-ar cere,
Le-aş
da-o fără rugăminţi,
De aş
primi din cer, putere,
Le-aş
da părinţii mei, părinţi…
Vă
sărut mâna tată, mamă,
Veniţi
când nu mai ştiu şi pot,
Când mă
îngheaţă marea teamă,
Să ne
mai daţi odată tot!
1
noiembrie 2012
Jianu
Liviu-Florian
În cinstea poetului
În
memoria poetului Adrian Păunescu ( 20 iulie 1943 - 5 noiembrie 2010 )
În
cinstea poetului decedat,
A fost
angajată
o
femeie dată afară
din
combinat.
S-au
adunat notabilităţile administrative,
Patronale,
literare, politice, etc…şi s-a căutat
Cu
foarte multă luare aminte,
un om
la jumătatea vieţii,
în
putere,
care să
aducă pe lume măcar atâta lumina
câta
i-a rămas poetului de spus
după
condamnarea lui la tăcere.
Au fost
atât de mulţi candidaţi
Încât
înţelepţilor le-a fost greu
Să lase
în stradă
Tineri,
Mame şi
taţi.
Au tot
cântărit
Ce
viaţă se apropie mai mult
De
versurile Repetabilei poveri, sau Rugii pentru părinţi.
Şi au
găsit o mamă fără serviciu
Cu o
fată
Orfană
de tată.
Ea
trăia pe lume
Din
post, legume cultivate la ţară,şi rugăciune.
Şi
credea.
Credea
în Dumnezeu, în Biserică, şi în sfinţi.
Credea
cu ochii închişi, şi cu ei deschişi.
Credea
în oameni buni şi cuminţi.
Credea
în victoria celor învinşi.
Lumea
îi întindea pâine.
Ea o
ducea la schituri şi mănăstiri.
Şi se
hrănea cu posturi şi amintiri.
Lumea
îi întindea milă.
Ea o
dădea mai departe
Celor
care erau în stare s-o poarte.
Lumea
îi întindea compasiune.
Ea o
ducea la mormintele sfinţilor,
Să se
bucure de minune.
Nu ştiu
de ce tocmai acea femeie
A fost
angajată fără tăgadă
În
memoria poetului
Care a
scris ca surzii s-audă
Orbii
să vadă,
Şi
porcii
Să
creadă…
31
octombrie 2012
Jianu
Liviu-Florian
Frumoaselor doamne
Frumoasele
doamne mereu prea cuminţi,
Cu
trupuri visate in nopţi de dorinţi,
Privind
nesătul ca o haita de lupi,
Grădinile
lor, de sub doi cantalupi –
Frumoasele
doamne, zâmbind chiar si-atunci
Când soţii
le uita, la griji, si la munci,
Când
umbre, pe chipuri, le-apar, din nimic –
Mă au,
doar pe mine, la degetul mic –
Frumoasele
doamne, iubite, cândva,
Cu
ochii deschişi drept in inima mea,
Cu
palmele, sufletul meu, tulburând
Mă au
peste glezna, colierul flamand -
Frumoasele
doamne, fierbinţi si durute,
Cu
coapse de fragi, si privire de ciute,
Cu
parul de frunze, si miezuri de toamne,
Cu voi
de-as fi una, frumoaselor doamne !
Frumoasele
doamne mereu prea cuminţi,
Cu
trupuri visate in nopţi de dorinti,
Privind
nesătul ca o haita de lupi,
Grădinile
lor, de sub doi cantalupi –
1
noiembrie 2012
Jianu
Liviu-Florian
