Paşii ei
Paşii ei semănau
Cu un zumzet de argint
Prelungit parcă
Până la standardul
Zăpezii.
Scări de lumină
Stau înşirate, apoi,
Roată,
La marginea cerului…
După care
Paşii… pe covor de argint
Se aud
Mergând mai departe –
Îi văd…
Şi vântul îi răsfaţă,
Zăpezile îi aşteaptă
Dar… Nu!... Nu!...
Şi paşii de argint
Vor fi aşezaţi
În paginile
Calendarului.
Pe filieră astrală
Iubirea vine
Pe o filieră astrală.
Cărări,
Scări albe,
Flori
Cu rădăcini
Interplanetare…
De o parte
Şi de alta
A ţinutului
Albastru,
Zile şi nopţi
La dans -
Brăţara lumii
Şi ea…
Plopii - nu,
Viorile nu ştiu
Cum
O mie şi una
De harfe,
Ce nu ţin
De filiera astrală,
În zumzet…
Vor intra în concert.
Fantoma trenului de aur
Fantoma
Trenului de aur,
Noapte de noapte,
Trece
Pe lângă
Tezaur -
Halta
Uitată
La poalele muntelui.
Uneori,
Mocăniţa opreşte
Nimeni nu coboară,
Nu are cine
Să urce…
Numai un cerb
Şi cerul său
Se văd
Urcând muntele…
Secretele morţilor
Morţii,
Scânteile
Lor…
Vin
Tocmai
Pentru a se scălda
În apa înconjurătoare
A castelului.
În nopţile cu lună…
Stafiile lor
Bat paşi
De defilare
Pe lungile coridoare.
Orgile
Se aud,
Harfele zboară,
Liliecii ocrotesc
Ochii statuilor,
Apoi, nopţi fără lună
Nu se mai ivesc.
Nu este cazul
Cel aflat
Departe
De mântuire
Iese
Din graniţele
Spirituale ale patriei.
Nu este
Și cazul
Poetului!
Până la marginea pământului
Înaltul,
Dar şi adâncurile,
Îmbrăţişate
sunt
De corali.
În tam-tam
Valuri bat…
O floare,
De undeva,
Ţine prelegeri
Despre iubire.
Cineva
Iubeşte
Doar focul.
Cărările,
În dulcea lor nebunie,
Se războiesc
Cu patimile.
Înşine, trebuie să dăm
Ascultare
Ascezei
Pe care ne-o impunem…
Sigur, iubirea de patrie
ajunge
Până la marginile
Pământului.
Statui şi nemurire
Statui fără cap
Ne vorbesc
Despre moarte şi nemurire;
Cele fără mâini
Sigur iubesc
Zeii şi cerul.
Dar cheile
Uşilor castelului
Au şi ele
Cântecul lor…
Paşii
În întuneric,
Prin castel,
Se văd
În rostogolirea luminii.
După care,
Statuile
Nu mai vorbesc…
La temelia lumii
La temelia lumii
S-a pus
Şi
O
Picătură
De
Vin.
Zeii nu s-au împotrivit
Atunci…
Şi nici oceanul planetar.
Doar femeia
A avut
Ceva
De spus;
Singurătatea
A pierdut,
Iar scara
De lumină
Există.
Poezii şi grafică: Vasile Mic
