Faceți căutări pe acest blog

marți, 13 mai 2014

Vasile Mic - Poeziile lunii mai



Paşii ei

Paşii ei semănau
Cu un zumzet de argint
Prelungit parcă 
Până la standardul
Zăpezii.

Scări de lumină
Stau înşirate, apoi,
Roată,
La marginea cerului…
După care
Paşii… pe covor de argint
Se aud
Mergând mai departe –
Îi  văd…
Şi vântul îi răsfaţă,
Zăpezile îi aşteaptă
Dar… Nu!... Nu!...
Şi paşii de argint
Vor fi aşezaţi
În paginile
Calendarului.


Pe filieră astrală

Iubirea vine 
Pe o filieră astrală.
Cărări,
Scări albe,
Flori
Cu rădăcini
Interplanetare…

De o parte
Şi de alta
A ţinutului
Albastru,
Zile şi nopţi
La dans -
Brăţara lumii
Şi ea…

Plopii - nu,
Viorile nu ştiu

Cum
O mie şi una
De harfe,
Ce nu ţin
De filiera astrală,
În zumzet…
Vor intra în concert.


Fantoma trenului de aur

Fantoma
Trenului de aur,
Noapte de noapte,
Trece
Pe lângă
Tezaur -
Halta
Uitată
La poalele muntelui.

Uneori,
Mocăniţa opreşte
Nimeni nu  coboară,
Nu are cine
Să urce…

Numai un cerb
Şi cerul său
Se văd
Urcând muntele…


Secretele morţilor

Morţii,
Scânteile
Lor…
Vin
Tocmai
Pentru a se scălda
În apa înconjurătoare
A castelului.

În nopţile cu lună…

Stafiile lor
Bat paşi
De defilare
Pe lungile coridoare.

Orgile
Se aud,
Harfele zboară,
Liliecii ocrotesc
Ochii statuilor,
Apoi, nopţi fără lună
Nu se mai ivesc.


Nu este cazul

Cel aflat
Departe
De mântuire
Iese
Din graniţele
Spirituale ale patriei.
Nu este
Și cazul
Poetului!


Până la marginea pământului

Înaltul,
Dar şi adâncurile,
Îmbrăţişate sunt
De corali.

În tam-tam
Valuri bat…

O floare,
De undeva,
Ţine prelegeri
Despre iubire.

Cineva
Iubeşte
Doar focul.

Cărările,
În dulcea lor nebunie,
Se războiesc
Cu patimile.
Înşine, trebuie să dăm
Ascultare
Ascezei
Pe care ne-o impunem…

Sigur, iubirea de patrie ajunge
Până la marginile
Pământului.

Statui şi nemurire

Statui fără cap
Ne vorbesc
Despre moarte şi nemurire;
Cele fără mâini
Sigur iubesc
Zeii şi cerul.

Dar cheile
Uşilor castelului
Au şi ele
Cântecul lor…
Paşii
În întuneric,
Prin castel,
Se văd
În rostogolirea luminii.
După care,
Statuile
Nu mai vorbesc…




La temelia lumii

La temelia lumii
S-a pus
Şi
O
Picătură
De
Vin.
Zeii nu s-au împotrivit
Atunci…

Şi nici oceanul planetar.

Doar femeia
A avut
Ceva
De spus;
Singurătatea
A pierdut,
Iar scara
De lumină
Există.

Poezii şi grafică: Vasile Mic

marți, 15 aprilie 2014

Vasile Mic - Poeziile lunii aprilie



Atunci, zăpada



Pe vremea aceea

Zăpada

Era

Una cu albul,

Era una cu umerii,

Cu cerul,

Cu copacul de argint,

Cu opincile mele.



Pe vremea aceea,

Zăpada

Era cât gardul,

Până la streașina casei,

Până la şcoala din sat,

Până la primăvară,

Până în viitor.



Pe vremea aceea,

Zăpada

Chiar era albă.




Să mor



O să mor

Şi o să fiu

Îngropat

Într-o inimă.




Până şi zeul



Scena cu mortul

Se repetă.

De data aceasta,

Pe catafalc e un zeu…

Venit din nu ştiu care

Anotimp.



Popa

E asemenea unui mit

Desăvârşit

Prin tămâia pe care

Numaidecât

O împrăştie

Din cădelniţă

În capelă

Şi pe tot drumul...



Până ce zeul

Va fi o simplă amintire.





Pentru întâia oră



Putem să rămânem

Într-un anotimp

Alb,

Verde,

Într-un anotimp

Arămiu

Ori

În oricare

Zi.




La sărbătoarea albului



Luna

Va reveni

În alb

Şi drumuri noi

Vor apărea

Peste mări.



Zeii

Se vor afla prin preajmă

Şi flori

Şi păsări multe

Vor fi

La sărbătoarea

Aceasta.




Prinţul



Prinţul

Şi-a îngropat

Inima

Cu propriile mâini.



De faţă

Au fost

Sabia sacră,

Nufărul alb,

Oceanul planetar.



Un discurs

Princiar

Nu se va fi rostit.




Zăpada



Parcă zăpada

Ar mângâia

Creştetul

Lumii.



Zăpada -

Chiar

O inimă

Într-un vis.




E o cruzime



E o cruzime

Să le ceri

Celor flămânzi

Să zâmbească.



Copiii

Oricum

Râd

Şi atunci

Când mamele lor

Plâng

Pe ascuns…



Grafica: Vasile Mic


duminică, 23 martie 2014

Vasile Mic - Poeziile lunii martie



Înaintea vremii


Suntem
Înaintea vremii
Viitoare,
Printre nămeţi
Cât casa,
Printre cascade
Şi flori
Crescute în pustiu,
Printre stele
Suntem…
Nu departe
De zbor.


Poţi s-o iubeşti

Poţi
S-o iubeşti
Privind-o,
Ascultând-o…
Şi s-o priveşti
Din nou.


Du-te şi uită

Du-te
Şi uită
Tot ce s-a-ntâmplat
În ţinutul acesta.

Vei fi
Mai în siguranţă
Trecând
Pe lângă crocodili,
Prin preajma hienelor.

Nici săgeţile
Otrăvite
Ce te-ar putea atinge
Nu-ţi vor ieşi în cale.



Se roagă

Până şi Carul Mare
Se roagă
Pentru biserica de gheaţă.

Vântul a pictat-o
Şi a dăruit-o popilor.

Este un întreg oraş
De gheaţă,
Cu pieţe,
Bulevarde,
Un palat administrativ,
Păsări,
Chiar un orologiu
De gheaţă…

Doar oamenii
Nu sunt încă
Integral
De gheaţă.



Alţi oameni

A crescut
Zăpada
Ca un zid,
Ca un acoperiş
Peste crucile din cimitir.

Nişte morţi,
Tineri şi bătrâni,
Se dau cu săniuţa.
Ceilalţi
Construiesc
Alţi oameni
De zăpadă.




Nu departe

Ca şi cum
Turnurile
Ar fi fost
Nu departe
De lumină.

Luna,
Ducându-se
După nestemate…

Cerbii şi noi –
Ca şi cum
Ar fi fost
Nu departe
De departe.

 
Aproape

Scena –
Aproape.
O femeie,
Singură,
Sus.
Lumea,
Alături.



Zăpada începutului de lume

Zăpada începutului de lume
Tocmai s-a înfăţişat
Secolului.

Anotimpurile,
Brusc,
Au devenit
Făuritoare de cercuri.

Şi aşa
Vor rămâne.

 Poezii şi grafică: Vasile Mic



marți, 11 martie 2014

George Ene - Ce e femeia?



CE E FEMEIA?

Femeia-i întrebarea
Femeia-i și răspunsul -
Că Ea e creatoarea
Vieții-n-necuprinsul
Prea tăinuit de zeu:
Femeia-i Dumnezeu!

Căci Lumea, de când este,
N-a probat altă veste
Decât că Ea, Femeia,
E viața, e scânteia
Dumnezeirii noastre,
Pe-ntinderile albastre.

Când ne rostim: „Sunt eu!”
I-o datorăm doar Ei
În țipăt - cu temei:
Că Ea e Dumnezeu!

George Ene

)


sâmbătă, 1 martie 2014

Poezii de 1 martie 2014


Scriitorul Ştefan Dumitrescu

Stefan Dumitrescu:

IUBITO, DRAGOSTEA ESTE CA PĂMÂNTUL



 Iubito,
dragostea este ca Pământul
este atât de mare
încât ca să o vezi ar trebui să te îndepărtezi de ea
 să te înalţi deasupra ta şi
deasupra ei
să ajungi pe Lună
Şi atunci o vei putea vedea învăluită într-o aură
galben verzuie
nespus de dulce
ca un suflet imens

Dar nu vei putea niciodată să te înalţi
deasupra ta şi deasupra ei
să ieşi din sfera ei
de gravitaţie

 Dacă te culci pe pământ
Şi-ţi desfaci larg braţele
ca şi cum ai lua pământul în braţe
atunci eşti răstignit pe ea ca şi cum
ai fi Iisus Christos care s-a întors şi şi-a luat crucea în braţe

Mergând în iad  cântând în gura mare
cu crucea în braţe.

Dacă te culci pe faţa ei
 cum te-ai culca pe
pământ
şi-ţi desfaci larg braţele
cu privirea pierdută în  înaltul cerului
Iisus se mai răstigneşte încă o dată prin tine

 Atunci îl vezi pe Dumnezeu
Cum te priveşte blând cu o melancolie  nesfârşită
aşa cum este răstignit pe cer
şi cum vine

 Fiind atât de aproape de ea
lipit de ea tot timpul
neputând s-o cuprinzi cu privirea
nu vei cunoaşte dragostea  niciodată

Numai gravitaţie ei
ne pătrunde dulce
ca nişte raze aurii
Ţipătoare

Ea ne hrăneşte
făcând seminţele să încolţească
si spicele de grâu şi tulpinile porumbilor să  pornească  înalte înspre Dumnezeu
ne dăruieşte apa fragedă
rece şi înmiresmată
mirosind a fragi
a izvoarelor
care sunt mâinile ei întinse către noi să ne mângâie

 Ea ne dăruieşte dimineţile
dulci şi fragede ca  roua
cântecul ciocârliilor şi marea aurie de cântece a greierilor
care sunt fraţii noştri născuţi din ea şi hrăniţi de ea

Noi suntem ca ea
căci din ea ne-am născut
şi în ea ne vom întoarce
la început

Ea se întinde înlăuntrul nostru la nesfârşit
Şi dinăuntru nostru se înalţă
 în afara noastră la nesfârşit

Noi nu putem să fim în afara ei
Şi nici gândi şi iubi în afara ei,
plini de ea fiind până în adâncul nostru.

Aşa cum Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul
Ea a fost făcută de Dumnezeu
înainte de a face pământul şi cerurile
căci ce este Dumnezeu
decât Dragoste

 Şi dacă ea este Dumnezeu
atunci ea a făcut cerurile şi pământul

De aceea noi suntem fraţi cu
pământul
pe  care-l sărutăm toată viaţa cu tălpile noastre
când mergem desculţi
iar cerul ne mângâie tot timpul cu aerul lui luminos
şi înmiresmat
mirosind a cântece de privighetori
beat

Ne naştem din ea
Ne hrănim din ea
Trăim în ea
Apoi când obosim
Coborâm  şi ne
odihnim în ea

Stefan Dumitrescu


Scriitorul George Ene
George Ene

Un mărțișor iubitor, din inimă, tuturor!


Fie ca acest Mărțișor
Să vă aducă bucurie tuturor,
Să fiți voioși
Și frumoși,
Să aveți spor
În tot ceea ce vă doriți
Și să fiți fericiți,

La Mulți Ani!

Cu iubire,
De Mărțișor
Îngăduiți-mi și-un mic
Delicat pupic
Pe fiecare obrăjor,
Dragilor și dragelor,

La Mulți Ani! 

...Trimit și băieților acest Mărțișor
Că-n Moldova noastră li se acordă și lor.

George Ene