Atunci, zăpada
Pe vremea aceea
Zăpada
Era
Una cu albul,
Era una cu umerii,
Cu cerul,
Cu copacul de argint,
Cu opincile mele.
Pe vremea aceea,
Zăpada
Era cât gardul,
Până la streașina casei,
Până la şcoala din sat,
Până la primăvară,
Până în viitor.
Pe vremea aceea,
Zăpada
Chiar era albă.
Să mor
O să mor
Şi o să fiu
Îngropat
Într-o inimă.
Până şi zeul
Scena cu mortul
Se repetă.
De data aceasta,
Pe catafalc e un zeu…
Venit din nu ştiu care
Anotimp.
Popa
E asemenea unui mit
Desăvârşit
Prin tămâia pe care
Numaidecât
O împrăştie
Din cădelniţă
În capelă
Şi pe tot drumul...
Până ce zeul
Va fi o simplă amintire.
Pentru întâia oră
Putem să rămânem
Într-un anotimp
Alb,
Verde,
Într-un anotimp
Arămiu
Ori
În oricare
Zi.
La sărbătoarea albului
Luna
Va reveni
În alb
Şi drumuri noi
Vor apărea
Peste mări.
Zeii
Se vor afla prin preajmă
Şi flori
Şi păsări multe
Vor fi
La sărbătoarea
Aceasta.
Prinţul
Prinţul
Şi-a îngropat
Inima
Cu propriile mâini.
De faţă
Au fost
Sabia sacră,
Nufărul alb,
Oceanul planetar.
Un discurs
Princiar
Nu se va fi rostit.
Zăpada
Parcă zăpada
Ar mângâia
Creştetul
Lumii.
Zăpada -
Chiar
O inimă
Într-un vis.
E o cruzime
E o cruzime
Să le ceri
Celor flămânzi
Să zâmbească.
Copiii
Oricum
Râd
Şi atunci
Când mamele lor
Plâng
Pe ascuns…
Grafica: Vasile Mic
