Poeta Linca Kucsinschi este studentă în anul III
la Facultatea de Istorie şi Filozofie, secția Arheologie,
Univestitatea "Babeş Bolyai" - Cluj Napoca
Amor cu o himeră
Mă simt ca într-o barcă
acompaniată de o himeră
într-un amurg complice
consider că îmi face ochi dulci
stăm pe bancă și visăm
la caloriferul și veioza de-acasă
ce ne stă ca martor
la o iubire ce bate văzduhul
mi-am uitat într-un bar inspirația
dacă o găsești
nu uita
să pui un semn
la începutul de „vise”
ofer recompensă
un braţ de poet
închis în toamnă
Aviz
reinventează-mi mintea și corpul/
după textura pielii tale
unu
simt doar degetele mâinii tale
ce îmi înghesuie
trupul sub o stâncă
ca să mă acopere de furtună
prinde-mi degetele
într-ale tale
și lasă lumina să se apropie
visele
visele
mă duc în apusul întunericului
ce îl văd în imagini de sticlă
de pe pereții tăi
ușa
ușa
stă închisă mereu
nu am nevoie de gânduri ce urcă abrupt
am nevoie doar de tine
iubire
în îmbrățișare
în îmbrățișare
îmi ascund mintea în ascunzătoare gâtului tău
acolo unde sărutările duc
la imagini maron create pe platforma Carpaților
expoziții de pictură
oamenii îmi creează repuls
pielea mi se destinde
se crestează
amintirile cu platforme
rămân învecinate cu sunetul
râului ce curge din-afara munților
timp
în întuneric
mă pot ascunde doar o singură dată
am fost aleasă să conduc vieți pe corăbii de ape
ce duc sufletele în neant
țevile mă acoperă
am nevoie de oameni ce îmi împart trecutul
femeia cu ochii de fier
bărbatul în negru din spatele ușii
în prind fața
în peretele cu ceas
din anticariatul de pe Napoca
Basm de mai
îmi imaginez
cum îți întindeam mâna
și încercam să te iubesc
printre copacii ce par a nu avea
viață
ca acel bătrân
ce îmi inspiră emoție
de la etajul I din blocul tău
îmi spui dulci povești
jocul tău de șah
îmi pare matur
ai crescut din mintea mea
copilul ce zace închis lângă fereastră
are aripi
în nopți de povești
m-ai lăsat să îți țes
aripi
mă îmbrac în versuri
mă îmbrac în versuri
fără trecut/viitor
prezentul trece
cuvintele rămân
nu știu altceva
hai să vorbim în limbi
pentru tăcere am nevoie de doi
lovesc pereții zilei de ieri
când am ascuns în pământ un ceas de-al tău
old fashion
îți opresc minutarul
în spatele draperiei albe
ceasul ticăie și nu se mai aude
ascund mâinile în alte mâini
ce uită să mai doarmă
când pașii se opresc
faci un duet ciudat cu un câine la unu noaptea
corpul tău nu mai are suflet
l-ai dat pentru o singură îmbrățișare
