Prin grădina mea
De mână
Cu timpul
Prin grădina mea,
Merge lumina…
Vine o stea.
Vorbește –
Poți să o asculți
Printre copacii seculari…
Cai mulți
Aleargă…
Sunt caii stelari
Printre flori sclipind de rouă,
Se plimbă
Pe alei…
În plină zi,
Pe lună nouă…
Albul, doar el rămâne nemișcat
În grădina mea,
Cum tocmai ați aflat…
*
După brățara sa
Toți călugării
Din mănăstire
Se dau în vânt
După o singură
Femeie…
Ce trece
Pe cărare…
În roua
Nopții…
Apoi,
Dimineața,
Luna
O ascunde
- Pe femeie -
După brățara sa…
Când călugării
Se duc
Să se roage.
*
Datoria noastră
Ar fi tăcerea.
Nicio zi
Fără chipul lor…
Chiar
Telecomanda
Din casa noastră
Le aparține.
Cămașa
Ei ne-o rânduiesc:
Din urzeală,
Ruptă.
Doar pe plantațiile lor
Putem plânge.
Atâta doar:
Suntem slobozi
A vorbi
Despre plecarea
De aici…
*
Tineri zei
Tineri
Zei
Coboară…
Pun
Piciorul
De pe o stâncă
Pe alta…
Pe lângă
Femei
Trec numai…
De
Vin
Nu se ating…
Dar siguri suntem:
Și ei
Iubesc,
Se odihnesc
Puțin,
După care
Merg
Mai departe.
*
În pustie
Dreptatea
Lui
David
S-a făcut
Rupându-i-se
Regatul…
De ziuaÎmpăcării.
După care
Țapul,
Cu păcatele lumii,
Slobozit
A fost
În pustie.
*
A explica
A explica
Lumea
Prin cărămizile
Ei,
Înseamnă
A merge
Cu întrebările
Spre
Adevărul
Nenăscut
Încă…
*
Demult, izvoarele
Demult,
În satul meu
Izvoarele
Apăreau
După nevoile
Țăranului.
Era
O casă
În poalele
Dealului,
Era alături
Un izvor.
La răscruce,
Încă unul.
La mijlocul fiecăreia dintre uliți –
Câte un izvor…
Alb
Demult,
Izvoarele
Erau rude
Între ele.
Și acum,
Izvoare
Și credință
Sunt
În satul meu…
*
Fiecare
Fiecare
Cere
Întâi
O coroană.
Eu
Voi cere
Sabia!...
Și nu le voi
Tăia
Capetele…
Doar o să le topesc
Ciocanul,
Secera…
Apoi
Numai…
Țara
Nu le va
Aparține!
*
Sub un cer patriarhal
Se tânguia
Un flaut
Intr-o noapte
Nebună…
Flori ,
Multe,
Valsau
Legate
În cunună…
Sigur
Visam
Că-s și eu
Pe aproape,
Că am
Chiar
Multă lumină
Pe pleoape.
Dar și harfe
Cântau…
O fântână
Ivită din deal…
Venea… venea
Cu luna
De mână…
Chiar
Sub un cer
Patriarhal.
Ilustraţii: Vasile Mic
