George Ene - Poeziile lunii ianuarie

Poeziile lunii ianuarie

 Lipseşte o statuie ecvestră în municipiu

         "Un cal îndrăgostit e un cal bolnav".
          (Dintr-un text sumerian, de pe o tăbliţă de lut
descoperită de Sarzec la Tello - Mesopotamia, în ziua de 9 mai 1877)

Un cal bolnav umblă noaptea prin municipiu,
              prin municipiu.

Oamenii au intrat demult în vise.
Le-au rămas în blocuri doar trupurile
de aer cald, de apă şi puful proiectelor
pentru viitorul de peste două săptămâni
când vor primi iarăşi praful salariilor, ehei!

Oraşul e o catedrală pustie
în care calul îşi aude paşii şi inima
bătând. Caută fără să ştie ce
cu ochii lui sticloşi şi blegi de nesomn,
              de nesomn.

Ritmic copitele lui, în care au ruginit caielele,
fac să tresară casele rănite, din pereţii cărora
încep să curgă amintiri necunoscute lui,
              necunoscute lui.

Calul bolnav plânge. E atât de ciudat să vezi
un cal bolnav plângând. Noaptea n-a învăţat
arta trădării, de-aceea calul a-ngenuncheat pios
lângă cişmeaua lui imaginară, dar fără apă,
şi plânge încet, plânge de durere,
              de durere.

Oasele-i împrumută trosnetul crengilor
împietrite de liniştea urbei, şi toată şandramaua
fiinţei lui şubrede sună a cavou jefuit,
              jefuit.

Generalii aşteaptă închipuita lor paradă,
care nu va avea loc niciodată.
Tresar pe socluri la câţiva paşi
de Termele romane
unde se vor fi îmbăiat înaintaşii,
              înaintaşii.
Aerul subţire ca un fir de aţă
le trezeşte poftele militare,
încremenite în bronz, la apropierea
celui mai bolnav cal al nimănui,
              al nimănui.

E limpede: lipseşte o statuie ecvestră în municipiu,
              în municipiu…

O singură fiinţă-dumnezee ar putea-o înălţa
pe Farul genovez de altădată,
              de altădată.

Numai ea ar putea pune căpăstru, capăt şi punct
peregrinărilor nocturne ale murgului bolnav
(cu sufletul gol şi-al nimănui), oprindu-i timpul,
fluidul timp care curge în mare,

              în mare.

Aşezat sus, foarte sus,
cu şeaua pe el şi cu stăpâna în şea
şi-ar găsi liniştea şi nemurirea
unicul cal bolnav care umblă
noapte de noapte prin Constanţa,
              prin Constanţa…

N e s p e r a t ă

Tăinuită-i viaţa ta
Căci se pierde pe tăcute
Pe poteci necunoscute,
În suiş spre Golgota.

Dar de vis e mersul tău
Maiestos, precum pluteşte
Şi-n înalt ademeneşte
La cădere peste hău.

Nesperată eşti chiar tu:
Prea eşti stea îndepărtată –
Gingaşă, superbă fată
Care ştii şi spui doar NU.

Între a iubi şi a nu iubi

Între a iubi şi a nu iubi e golul,

Prăpastia fără fund a indiferenţei.

Dar ne oferim nesiliţi de nimeni iubirii obolul

Precum între a fi sau a nu fi al penitenţei.

Că sunt eu sau altul, e-o-ntâmplare.

A alege pe unul dintre noi e omeneşte,

După cum a-ţi fi amândoi indiferenţi, nu e oare

Acelaşi lucru pentru cel ce te iubeşte?

Fii sigură că nu-i eşti indiferentă celui ce calea-ţi aţine

Coborâtor în visele lui ca-ntr-o peşteră…

Dacă nu-l iubeşti în această viaţă, pleacă cu gândul la tine

Spre a-ţi da întâlnire în alt univers sau în altă eră.

Rugă

                Cardiologului Octavian Sîrbu
           - Laudă pentru Priceperea, Modestia

                          şi Delicateţea Lui

Inimă,
inimă:
boţ de lut
nefăcut,
boţ de cer
şi mister,
boţ nebun
de lăstun,
mamă bună
şi ne-bună
de suire
-n norocire,
mamă-floare
visătoare,
ce te doare?
Ce te doare?

Când, de unde
-n calde unde
nevăzute,
pe tăcute
-n ore mute
ne aduci
şi ne urci
suferinţa
şi căinţa,
tresărire
în zvâcnire?
Ce neghină
grea, haină,
te-ncolţeşte,
te răneşte,
te topeşte,
te zdrobeşte,
te doboară,
te omoară?
Hai, vorbeşte!
Hai, vorbeşte!

Ne-ai fost dată
prima dată
nepătată
şi jurată
să ne porţi
bune sorţi
zile-nopţi
în secunde
vii, rotunde,
pe oriunde
şi oricând,
ca un gând
să pulsezi
să ritmezi,
să visezi,
să iubeşti
cât trăieşti -
cât trăim
să iubim,
să murim
ne oricând…
Până când
obosită
şi rănită
arzi, ne frigi
şi ne strigi:
Ajutor!
Ajutor!

Dai semnal
de pumnal;
’nţepătură
şi arsură
de oprire
peste fire:
Ce ai oare?
Ce ai oare?

Bea licoare
de răcoare
şi înc-odată
fii bărbată
stea nebună,
stea pulsare,
stea de mare,
stea sărată
deformată
de putere
şi de fiere,
de-nălţare
şi trădare:
nestemată
blestemată
din potire
de iubire!

Stea de foc,
nu sta-n loc,
nu sfărma
-n ceas târziu
şi pustiu
visul clar
de cleştar
prematur,
ne-matur,
visu-nalt
de asalt
nealbit
de iubit,
de trăit!…

Nu trăsni,
nu opri
cald fior,
viu, de dor,
fir de viaţă,
dimineaţă
de april,
de copil,
de părinte!

Fii cuminte!
Ia aminte
şi ia seamă,
caldă mană,
mângâiere
şi putere
dulce-fiere!
Dulce-fiere!

Zvârcolirea,
tresărirea,
’mpătimirea,
supărarea,
sângerarea
te doboară,
ne doboară…

Dă-ne clipa
şi aripa
sunătoare,
următoare,
de visare,
de-nălţare,
de trăire,
stea subţire!

Dă-ne ziua
şi-ncă ziua,
dă-ne luna,
şi-ncă luna,
ia-ne ceaţa,
dă-ne viaţa,
surioară
trestioară
şi stăpână
caldă, bună!…

George Ene