POEZIILE LUNII NOIEMBRIE
Reclamă-mă, dacă ai cui!
Ploaia-mi
fierbe-n oase,
şi-o simt apropiindu-se.
Ploaia-mi joacă pe acoperiş,
şi-o ascult.
Ploaia-mi bate-n ferestre,
şi-o văd.
Ploaia-mi dansează prin curte,
şi-mi zic: "Era şi timpul!"
Ploaia-mi bate în uşă,
şi-mi zic: "E cam insistentă!"
Ploaia-mi intră în casă,
şi-i zic: "Obraznico! Cine ţi-a dat voie?"
Ploaia-mi înalţă lucrurile, în plutire,
şi-i zic: "Nesimţito!"
Ploaia-mi saltă şi patul,
şi-i zic: "Blestemato!"
Ploaia-mi surpă casa,
şi-mi zice: "Sinistratule!"
Ploaia a devenit fluviu şi mare,
şi-mi mai zice: "Reclamă-mă, dacă ai cui!"
şi-o simt apropiindu-se.
Ploaia-mi joacă pe acoperiş,
şi-o ascult.
Ploaia-mi bate-n ferestre,
şi-o văd.
Ploaia-mi dansează prin curte,
şi-mi zic: "Era şi timpul!"
Ploaia-mi bate în uşă,
şi-mi zic: "E cam insistentă!"
Ploaia-mi intră în casă,
şi-i zic: "Obraznico! Cine ţi-a dat voie?"
Ploaia-mi înalţă lucrurile, în plutire,
şi-i zic: "Nesimţito!"
Ploaia-mi saltă şi patul,
şi-i zic: "Blestemato!"
Ploaia-mi surpă casa,
şi-mi zice: "Sinistratule!"
Ploaia a devenit fluviu şi mare,
şi-mi mai zice: "Reclamă-mă, dacă ai cui!"
N e s p e r a t ă
Tăinuită-i viaţa ta
Căci se pierde pe tăcute
Pe poteci necunoscute,
În suiş spre Golgota.
Dar de vis e mersul tău
Maiestos, precum pluteşte
Şi-n înalt ademeneşte
La cădere peste hău.
Nesperată eşti chiar tu:
Prea eşti stea îndepărtată –
Gingaşă, superbă fată
Care ştii şi spui doar NU.
Căci se pierde pe tăcute
Pe poteci necunoscute,
În suiş spre Golgota.
Dar de vis e mersul tău
Maiestos, precum pluteşte
Şi-n înalt ademeneşte
La cădere peste hău.
Nesperată eşti chiar tu:
Prea eşti stea îndepărtată –
Gingaşă, superbă fată
Care ştii şi spui doar NU.
Apostoli, da’
oameni, acolo, şi ei…
Pavel
i se adresă lui Petre:
– Încotro paşilor noştri le zici
să calce pe pietre?
– S-o luăm pe-aici!
arătă cel întrebat,
de trei zile nemâncat.
Soarele până ce piere
într-acolo să mergem ne cere.
Să ne grăbim, aşadar,
până nu intră soarele-n altar.
Ne-or opri la porţi cu tot hazul
să ne descălţăm,
să nu le pătăm
străzilor obrazul…
Pavel se răsuci pe călcâie
stropindu-şi faţa cu apă sălcie:
– Grea misie, frate, ne-am ales.
Şi-apoi plecăm mult prea des.
Nu tu casă, nu tu masă.
Nu mai zic: nu tu mireasă!
– Sări peste…, Pavele, c-o să ai
mirese destule în rai!
– În… rai, zici? Adică, în… gând?
Măi, frate, eu vreau aici, pe pământ!
– Taci, să nu te-audă Şefu’,
c-o să-ţi treacă tot chefu’
când te-o pedepsi cum numai El ştie,
c-un trăsnet chiar aici pe loc, în pustie,
să-ţi fie pentru cap de-nvăţătură,
că prea te pune dracu’ să nu taci din gură.
Nota redacţiei.Am trunchiat această poezie, lăsând doar prima parte, care să dea cititorului o idee despre subiectul ei.
Am trunchiat-o pentru că de regulă, noi nu cenzurăm autorii. Am primit însă, de pe un telefon mobil, un mesaj de la un cleric (probabil) foarte revoltat, atât de revoltat încât a trimis mesajul pe toate adresele redacţiei, considerând poezia o "blasfemie" şi ne somează să alegem între Dumnezeu şi dracul. Iar pentru ca să fie mesajul "primit" ni l-a trimis de trei ori, adică în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Credem că şi-a făcut şi cruce dar a făcut-o strâmbă pentru că ceea ce ne-a scris nu face deloc cinste unui cleric.
In loc să scrie un mesaj echilibrat, cu argumentele unui om citit, care ştie să discearnă între un gen literar şi o glumă, dânsul a ales între Dumnezeu şi dracu, pe dracu!
Altfel, nu ne putem închipui cum a putut, ca om al bisericii, să folosească un limbaj josnic atribuind unui poet bătrân cuvintele "boşorog" şi "retardat" în loc să întoarcă şi obrazul celălalt cum a făcut Domnul Nostru Iisus Hristos şi să vină cu argumente solide pentru "îndreptarea păcătosului".
Se vede treaba că şi printre clerici există unii care privesc laicii cu duşmănie şi înverşunare. Între autor şi expeditorul mesajului, prin prisma interpretării mesajului poeziei, se detașează ca om civilizat autorul. Poezia însăşi este o metaforă faţă de "râvnirile lumeşti" ale unor oameni ai bisericii, deşi biserica neagă vehement că ar exista. Ba există, e omeneşte acest lucru, sunt numeroase exemple, iar autorul tocmai pentru a nu supăra pe nimeni, extrapolează un subiect lumesc, în lumea sfinţilor.
Nu mai stăm însă să aducem argumente din folclor, e plină reţeaua Internet de bancuri cu Sfinţii Pavel şi Petru şi nu se supără nimeni! E mult mai înţelept poporul care consideră că prin bancuri cu sfinţii pot îndrepta tarele şi slăbiciunile reprezentanţilor lor de pe pământ!
Felicit redactorii, unii mai tineri, alţii mai bătrâni, care n-au văzut în poezie nici "blasfemii", nici "sminteli" ci o modalitate a literaturii de a îndrepta prin genuri literare slăbiciunile lumii acesteia.
Dezavuăm atitudinea clericului care ne-a scris, uite, facem ca Domnul, întoarcem cealaltă faţă şi ştergem o parte din versurile care probabil că l-au supărat pe "Sfinţia Sa".
Dar adăugăm şi mesajul injurios, pentru că de asemenea mesaje e plină reţeaua Internet.
Să le fie învăţătură de minte tuturor celor "nervoşi", cum nu trebuie "comentat" un bătrân scriitor care doreşte să îndrepte lumea aceasta nu cu o cruce şi nişte blesteme, ci cu o simplă pană de poet.
Redacţia "Sămănătorul"
Mesajul dlui "ce...ste" de pe yahoo.com
Subiect: Să vă fie ruşine!
"Am de făcut o observaţie în legătură cu un articol din revistă nr 11 noiembrie 2013, pagina 18. Mai exact aş vrea să ştiu ce standarde aveţi dvs.că revistă dacă vă pretați la a publica o poezie plină de blasfemii. Mai exact poezia acestui boșorog retardat George Ene, în vârstă de 73 din Ploieşti. Consider că acest om obosit de viaţa nu mai are altceva de făcut decât să arunce cu noroi în Dumnezeu şi în marii apostoli Petru şi Pavel. Mă scandalizează faptul că amestecaţi articolele de teologie cu articolele de scandal, mârșăvii şi critici usturătoare. Alegeţi-vă o direcţie: ori cu Dumnezeu ori cu dracul, amândouă deodată nu pot coexista în revistă dvs. Căutaţi să vă reprofilați şi să vă selectaţi oamenii şi subiectele."
– Încotro paşilor noştri le zici
să calce pe pietre?
– S-o luăm pe-aici!
arătă cel întrebat,
de trei zile nemâncat.
Soarele până ce piere
într-acolo să mergem ne cere.
Să ne grăbim, aşadar,
până nu intră soarele-n altar.
Ne-or opri la porţi cu tot hazul
să ne descălţăm,
să nu le pătăm
străzilor obrazul…
Pavel se răsuci pe călcâie
stropindu-şi faţa cu apă sălcie:
– Grea misie, frate, ne-am ales.
Şi-apoi plecăm mult prea des.
Nu tu casă, nu tu masă.
Nu mai zic: nu tu mireasă!
– Sări peste…, Pavele, c-o să ai
mirese destule în rai!
– În… rai, zici? Adică, în… gând?
Măi, frate, eu vreau aici, pe pământ!
– Taci, să nu te-audă Şefu’,
c-o să-ţi treacă tot chefu’
când te-o pedepsi cum numai El ştie,
c-un trăsnet chiar aici pe loc, în pustie,
să-ţi fie pentru cap de-nvăţătură,
că prea te pune dracu’ să nu taci din gură.
Nota redacţiei.Am trunchiat această poezie, lăsând doar prima parte, care să dea cititorului o idee despre subiectul ei.
Am trunchiat-o pentru că de regulă, noi nu cenzurăm autorii. Am primit însă, de pe un telefon mobil, un mesaj de la un cleric (probabil) foarte revoltat, atât de revoltat încât a trimis mesajul pe toate adresele redacţiei, considerând poezia o "blasfemie" şi ne somează să alegem între Dumnezeu şi dracul. Iar pentru ca să fie mesajul "primit" ni l-a trimis de trei ori, adică în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh. Credem că şi-a făcut şi cruce dar a făcut-o strâmbă pentru că ceea ce ne-a scris nu face deloc cinste unui cleric.
In loc să scrie un mesaj echilibrat, cu argumentele unui om citit, care ştie să discearnă între un gen literar şi o glumă, dânsul a ales între Dumnezeu şi dracu, pe dracu!
Altfel, nu ne putem închipui cum a putut, ca om al bisericii, să folosească un limbaj josnic atribuind unui poet bătrân cuvintele "boşorog" şi "retardat" în loc să întoarcă şi obrazul celălalt cum a făcut Domnul Nostru Iisus Hristos şi să vină cu argumente solide pentru "îndreptarea păcătosului".
Se vede treaba că şi printre clerici există unii care privesc laicii cu duşmănie şi înverşunare. Între autor şi expeditorul mesajului, prin prisma interpretării mesajului poeziei, se detașează ca om civilizat autorul. Poezia însăşi este o metaforă faţă de "râvnirile lumeşti" ale unor oameni ai bisericii, deşi biserica neagă vehement că ar exista. Ba există, e omeneşte acest lucru, sunt numeroase exemple, iar autorul tocmai pentru a nu supăra pe nimeni, extrapolează un subiect lumesc, în lumea sfinţilor.
Nu mai stăm însă să aducem argumente din folclor, e plină reţeaua Internet de bancuri cu Sfinţii Pavel şi Petru şi nu se supără nimeni! E mult mai înţelept poporul care consideră că prin bancuri cu sfinţii pot îndrepta tarele şi slăbiciunile reprezentanţilor lor de pe pământ!
Felicit redactorii, unii mai tineri, alţii mai bătrâni, care n-au văzut în poezie nici "blasfemii", nici "sminteli" ci o modalitate a literaturii de a îndrepta prin genuri literare slăbiciunile lumii acesteia.
Dezavuăm atitudinea clericului care ne-a scris, uite, facem ca Domnul, întoarcem cealaltă faţă şi ştergem o parte din versurile care probabil că l-au supărat pe "Sfinţia Sa".
Dar adăugăm şi mesajul injurios, pentru că de asemenea mesaje e plină reţeaua Internet.
Să le fie învăţătură de minte tuturor celor "nervoşi", cum nu trebuie "comentat" un bătrân scriitor care doreşte să îndrepte lumea aceasta nu cu o cruce şi nişte blesteme, ci cu o simplă pană de poet.
Redacţia "Sămănătorul"
Mesajul dlui "ce...ste" de pe yahoo.com
Subiect: Să vă fie ruşine!
"Am de făcut o observaţie în legătură cu un articol din revistă nr 11 noiembrie 2013, pagina 18. Mai exact aş vrea să ştiu ce standarde aveţi dvs.că revistă dacă vă pretați la a publica o poezie plină de blasfemii. Mai exact poezia acestui boșorog retardat George Ene, în vârstă de 73 din Ploieşti. Consider că acest om obosit de viaţa nu mai are altceva de făcut decât să arunce cu noroi în Dumnezeu şi în marii apostoli Petru şi Pavel. Mă scandalizează faptul că amestecaţi articolele de teologie cu articolele de scandal, mârșăvii şi critici usturătoare. Alegeţi-vă o direcţie: ori cu Dumnezeu ori cu dracul, amândouă deodată nu pot coexista în revistă dvs. Căutaţi să vă reprofilați şi să vă selectaţi oamenii şi subiectele."
Toţi revenim, când o să fie
Un dar
ţi-e clipa cea de faţă.
Primeşte-o, deci, cu bucurie.
Clipă cu clipă fac o viaţă:
Aportul tău la zidărie.
Nu te-ntreba-ncotro aluneci.
Cată mereu spre datorie
Şi-ai grijă să nu te întuneci
Ori cât de greu ar fi să-ţi fie.
Prietenii fă-ţi cu măsură.
Fii practic. Fugi de teorie.
Iar de te-nfruntă, taci din gură.
Evită a lor mâncătorie.
Cu fruntea sus cinsteşte-ţi veacul
Prin munca ta. Cu măiestrie
Îţi uşurează de greu sacul,
Că viaţa nu-i o loterie.
Iar când finalul de o clipă
Te va-nălţa, când o să vie
Cu zbaterea lui de aripă,
Oferă-te cu dărnicie.
Rotirea Soarelui ne-nvaţă
Să fim atenţi la aporie:
Vom reveni în altă viaţă,
Dar tot aşa: la datorie!
Cum Universu-ne-mpresoară
Şi se roteşte-n veşnicie,
De ce-am veni noi într-o doară
Şi nu rotindu-ne-n vecie?
Nu-i fără noimă întrebare,
Ci cuvenita-ne felie:
Pentru că-adesea ori arare
Toţi revenim, când o să fie.
Primeşte-o, deci, cu bucurie.
Clipă cu clipă fac o viaţă:
Aportul tău la zidărie.
Nu te-ntreba-ncotro aluneci.
Cată mereu spre datorie
Şi-ai grijă să nu te întuneci
Ori cât de greu ar fi să-ţi fie.
Prietenii fă-ţi cu măsură.
Fii practic. Fugi de teorie.
Iar de te-nfruntă, taci din gură.
Evită a lor mâncătorie.
Cu fruntea sus cinsteşte-ţi veacul
Prin munca ta. Cu măiestrie
Îţi uşurează de greu sacul,
Că viaţa nu-i o loterie.
Iar când finalul de o clipă
Te va-nălţa, când o să vie
Cu zbaterea lui de aripă,
Oferă-te cu dărnicie.
Rotirea Soarelui ne-nvaţă
Să fim atenţi la aporie:
Vom reveni în altă viaţă,
Dar tot aşa: la datorie!
Cum Universu-ne-mpresoară
Şi se roteşte-n veşnicie,
De ce-am veni noi într-o doară
Şi nu rotindu-ne-n vecie?
Nu-i fără noimă întrebare,
Ci cuvenita-ne felie:
Pentru că-adesea ori arare
Toţi revenim, când o să fie.
George
Ene
