Faceți căutări pe acest blog

joi, 8 septembrie 2016

Vasile Mic - Poezii în lb. română traduse lb. italiană


Foc ales

Vasile Mic

LA O BĂTAIE DE INIMĂ – poezie în română-italiană

La o bătaie de inimă     

Sunt                              
La o bătaie                   
De inimă                                    
De o inimă                   
Făcută                             

Să iubească.                 
 
Peisaj
Sunt la o bătaie           
De inimă                     
De o primăvară           
Din preajma                
Inimii                          
Făcută să iubească.     

Sunt la o bătaie de inimă   
De o lume                           
Care                                    
Și ea                                  
Iubește.                             


A una battuta di cuore

Mi trovo
A una battuta
Di cuore             
Da un cuore
Destinato

Che amasse.

Mi trovo a una battuta
Di cuore
Di primavera
D’intorno
Dell’anima
Destinata amare.

Mi trovo a una batuta di cuore
D’ un mondo
Il qualle
Anche lei
Ama.

Ring


O să aflăm   

O să aflăm       
Cine a aprins     
Lumina             
Cerului             

Și cine a dat      
Dezlegare         
Ca pictorii         
Pământului       
Să fie                
De față;           

O să aflăm        
Cum se face      
Că ritualul         
Zăpezilor           
Există…           

Și simfoniile                   
Pentru ceruri s-au scris,   
Iar nouă                            
Doar                                 
Ne sunt date.                    

Simbol


Lo scopriremmo

Lo scopriremmo
Chi ha acesso
La luce
Del cielo

Chi ha dato
Svincolo
Che i pittori
Del mondo
Siamo
Presenti

Lo scopriremmo
Come si fa
Che il rituale
Delle neviche
Esiste…

Le simfonie
Per cielo sono state scritte,
Ed a noi
Soltanto
Ce le hanno datto.

 
Simplu
Mulți dintre noi    

Mulți                             
Prin lume,                        
Fără sunete.                      

Alții nu au imagini,         
Le lipsesc lucrurile            
De dinainte                        
Rânduite                             
Lor.                                   

Doctori de suflete            
Nu se arată                       
A fi.                                 

Se fac pași                        
Înainte,                                
Prin împrejurimi,                
Prin toată țara;                   
Se bate lumea                       
De-a lungul și de-a latul,    
Imaginar,                              
Cercetează mări,                   
Oceane,                                 
Galaxii…                               

Se plimbă prin locuri           
Unde au avut loc                    
Războaie,                               
Pe unde bântuie                     
Foametea,                              
Unde a înflorit                        
Ciuma.                                    

Se plimbă prin Olimp.          

Îl duc pe  umăr                      
Pe Micul Prinț.                     



Molti tra di noi

Molti tra di noi
Per mondo
Senza rumore.

Altri non hanno immagini,
Le mancano le cose
Di prima
Regalate
A loro.

I dottori d’anime
Non si vedono
C’ esisterebe.

Si fanno passi
Avanti,
Intorno,
Tutto il paese;
Si anda per mondo
Da lungo e da largo
Immaginario,
Ricercano in mari,
Oceani,
Galassie…

Si passeggiano  posti
Dove sono state
Guerre,
Dove infierisce
La fame
Dove ha fiorito
La peste.

Si passeggiano per Olimpo

Portano in spale
Il Piccolo Principe.
 
Ușa castelului

În satul sclavilor  

Cadavrele               
Sunt rânduite          
După mai mult       
Ori mai puțin         
Sânge…                 
.

Prin preajmă,               
Ceva gropi comune      
Sunt,                             
Dar și stânci                 
De pe care                       
Corbi mari, mulți,        
                            

Zboară,                           

Mai ciugulesc                 
De ici,                             
De acolo.                        


Nel villaggio degli schiavi

I cadaveri
Ci sono messe in ordine
Come di più
O come di meno
Sangue…
.
Intorno,
Qualche fossi comuni
Ci sono,
Ma anche rocche
Sulle qualle
I grandi corvi,molti,
                            
Volano,

Beccano,
Di quà,
Di là.


Casa păpușilor        


Casa păpușilor                   
De dincolo
E în poiana din pădure,       
E în oraș,                            
Pe o insulă                           

În ocean.                               

E oriunde                             
În univers,                           
E în satul meu,                    
În viitor.                              



La casa delle bimbole


La casa delle bimbole
Si trova in foreste
Si trova in città,
Sull’isola

In oceano.
C’è per tutto
In universo,
Si trova nel mio villaggio,
In futuro.




Traducere in limba italiană:
 Livia Marcan

Grafica:
Vasile Mic


Selecțiuni din Coloviile lui George Anca

Colocviile de Marți
Marți 30 august, 5 pm, Calderon 39, București. Anul VII, nr. 8 (81). 
Tema:  În Grădina Maicii Domnului 
Chief Guest / Oaspete de Onoare: HE / ES Partha Ray, Ambasdor ad Interim of India
ETNOLOGIE SUBIECTIVĂ
Lansări de carte

Angelica  Marinescu, Universitatea București: India, Tritonic, 2016
Vladimir Udrescu, îmblânzitorul de lumini, Editura TipoMoldova
Dorin Croitor: Cina ratată cu îngerul Aznavour, Poeme
 Coordonator: Dr. George Anca

 
ION  BARBU

Riga Crypto si Lapona Enigel

Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,

Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!

- Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.

- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.

*

Des cercetat de pădureţi
În pat de râu şi-n humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,

La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereţii.

Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.

În ţări de gheaţă urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.

De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.

Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeaţă:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:

- Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi,
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.

- Rigă spân, de la sân,
Mulţumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.

-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.

-Te-aş culege, rigă blând...
Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Aşteaptă de te coace.

-Să mă coc, Enigel,
Mult aş vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged şi răcoare.

- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,

Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.

La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cercetează.

Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Şi roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.

La soare, roata se măreşte;
La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt şi umbră iar o umflă...

Frumos vorbi şi subţirel
Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.

- Plângi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface uşurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să treacă...

Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.

Şi sucul dulce înăcreşte!
Ascunsa-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;

Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,

Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască:

Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.
 

ROMANSA LUNII, LUNII
Conchitei Garcia Lorca
Într-un malacov de chiparoase,
a venit la fierărie luna.
Un băiat o priveşte
şi rămâne pierdut, privind-o…
În  aerul cutremurat,
mişcându-şi braţele,
luna, lubrică şi pură,
îşi arată sânii tari, de cositor.
- Lună, lună, lună! Fugi!
Că acuma vin gitanii,
şi-ţi iau inima şi-o fac
brăţări albe şi cercei!
- Ia, lasă-mă, să dansez!
Pot să vină toţi gitanii,
te-or găsi cu ochii-nchişi,
întins pe nicovală.
- Lună! Lună! Lună! Fugi!
Le aud caii!
- Mai bine nu călca
peste albul meu scrobit!
Bătând toba câmpiei,
călăreţul se-apropia.
Băiatul, în fierărie,
cu ochii-nchişi rămăsese.
Şi prin crângul de măslini
veneau, bronz şi vis,
gitanii. Aveau gâtul drept
şi ochii-ntredeschişi…
Cum mai cântă cucuveaua!
Cum mai cântă-ntr-un copac!
Peste boltă trece luna,
c-un băiat de mână.
Plâng gitanii-n fierărie,
urlă toţi gitanii.
Vântu-nvăluie fierăria,
o tot învăluie.
    
PRECIOSA ŞI VÂNTUL
lui Dámaso Alonso
Luna ei de pergament
bătând, Preciosa vine,
pe cărarea  de pământ şi apă,
între lauri şi cristale.
Tăcerea fără stele
fuge din  tamburină
şi cade în marea zbătând şi cântând
noaptea ei plină de peşti.
Iar în creierii de munte,
lâmgă turnurile albe,
unde locuiesc englezii,
dorm carabinierii, care îi păzesc.
Şi gitanii apei,
ca să se distreze, ridică
nişte chioşcuri din cochilii de melci
şi ramuri verzi de pin.
x
În luna ei de pergament,
Preciosa vine  bătând.
S-a ridicat s-o vadă
vântul, cel mereu neadormit.
San Cristobalón, gol,
plin de limbi de foc cereşti,
se uită  la fată şi fluieră
o pierdută şi dulce tânguire…
- Lasă-mă să-ţi ridic
rochia, să te văd…
Deschide-ţi în degetele mele bătrâne
trandafirul albastru al pântecului.
Preciosa-şi aruncă tamburina
şi fuge fără să se-oprească.
Vântul bărbătoi vine după ea,
cu o spadă fierbinte…
Marea-şi înghite vuietul,
măslinii  se fac palizi,
cântă flautele umbrei
şi gongul de puf al zăpezii.
- Preciosa, fugi, Preciosa,
că te prinde vântul verde!
Fugi, Preciosa, fugi!
Uită-te pe unde vine
satírul de stele joase
şi cu limbi de foc, strălucitoare!
x
Moartă de frică, Preciosa
intră-n casa,
unde-s pinii-n faţă
şi-unde stă consulul englez.
Speriaţi de ţipete,
vin trei carabinieri,
în mántiile lor negre
şi cu bonetelele trase pe sprânceană.
Englezul dă gitanei
o cană de lapte cald
şi un pahar cu rachiu de ienuper,
dar ea nu-l bea.
Şi în timp ce povesteşte-acelor oameni,
plângând, aventura ei,
vântul, furios, muşcă.
din acoperişul de ardezie.

     
ÎNCĂIERARE
lui Rafael Méndez
În mijlocul râpei,
cuţitele de Albacete,
înzorzonate de sângele duşman,
ca peştii lucesc.
O lumină grea, de cărţi de joc,
decupează-n verdele acid
cai înfuriaţi
şi profiluri de călăreţi.
În coroana unui măslin
plâng două femei bătrâne.
Taurul încăierării
se suie pe ziduri.
Îngeri negri aduc
batiste şi apă de zăpadă.
Îngeri cu aripi mari,
de cuţite de-Albacete.
Juan Antonnio de Montilla
se rostogoleşte mort la vale,
trupul lui e plin de crini
şi-are-o rodie la tâmplă.
Cruce de foc acum urcă,
drumul morţii.
x
Judecătorul, cu garda civilă,
vine prin crângul de măslini.
Sângele vărsat se tânguie
în cântecul mut, de şarpe.
- Domnilor gardieni civili,
aici s-a-ntâmplat ca de obicei.
Au murit patru romani
şi cinci cartaginezi.
x
Nebună de smochini
şi de vaiere fierbinţi, după-amiaza
cade-n leşin pe pulpele
rănite-ale călăreţilor.
Şi îngeri negri zburau,
prin vântul de vest,
îngeri cu plete lungi
şi inimi de untdelemn.

    
ROMANSĂ SOMNAMBULĂ
Gloriei Giner şi lui Fernando de los Ríos
Verde, cât te vreau, verde.
Verde vânt. Crengi verzi.
Vasul pe mare
şi calul pe munte.
Cu o umbră-n jurul taliei,
ea visează, din balconul ei,
cu carnea ei verde, cu părul verde
şi ochii reci, de argint.
Verde, cât te vreau, verde.
La luna gitană
toată lumea priveşte,
numai ea nu poate vedea.
x
Verde, cât te vreau, verde.
Stele mari, îngheţate
vin cu peştele de umbră
 

sâmbătă, 23 iulie 2016

Vasile Mic - Poezii și grafică



Vara
Vom judeca lumea

Vom judeca
Lumea
Cu putină îngăduință.
Poveștile
De dragoste
Vor fi puse
În consens
Cu lumina.
Nicio floare
Nu va fi lăsată
În beznă.
Nici un anotimp
Nu va fi
Privit
De la fereastră.
Păsările,
Departele,
Glonțul de argint…
Ne vor ajuta
În demersul
De a judeca lumea
Cu puțină îngăduință.


Pomi în floare
Războiul lumilor

Războiul
Lumilor
Se duce între un pâlc
De haiduci
De-ai noștri
Și armata divină.
Bătăliile
Se văd crunte,
Învingători…
Nu sunt.

Împreună

Toți

Toți
Am iubit,
Am sperat,
Ne-am luptat
Cu ziua,
Cu necunoscutul,
Cu absolutul.
Toți am învins…
Când nu am fost
Învinși.
Toți am făcut parte
Din această lume.

Pătruns

Inima

Inima
Poate pluti,
Uneori,
Poate dansa…
Noaptea târziu,
Dimineața în zori.
Inima
Poate să ducă
Departe…
Pe fereastra sufletului
Poate intra
Să meargă
Alături de ochii albaștri,
Să rămână
Unde ea vrea.


Fus
Nesfârșita zi viitoare

Profeția
Poate distruge
Lumi.
Nicio răzbunare
Nu
Se negociază;
Amintirea rușinii
Rămâne
Nesfârșita zi
Viitoare.


Sigur, ne antrenăm

Sigur
Ne antrenăm
Într-un abator
De la sfârșitul lumii.
Primprejur,
Dealuri
Sterpe
În oglindă,
Corbi
Ciugulind
Din stânga
Și din dreapta,
Din soare,
Din tei,
Din trecut,
Din viețile
Viitoare.


Nor
Un zeu

Un zeu al zborului
S-a implicat
În salvarea
Sufletului
Frunzei
O istorie
Ne-a rămas
Și un tei înflorit,
Nemărginirea
Aceasta…


Ca omul

Ca omul
Să moară de foame
Nu are nevoie
De nici un
Nimeni.
Nici de dumnezei
În plus
Nu poate fi vorba.


Înseamnă

Asta ănseamnă
Să trăiești
Ca un om obișnuit.
Nicio dimineață
Fără zâmbetul tău,
Nici un anotimp
Indiferent ție.
Femeia
Și patria,
Ochii albaștri…
Nu mă vor trezi
Din visare.


Legenda

Legenda
A devenit bolovan
În mâini
Efemere.
Acum,
E vremea
Acestor zei
Și ale acestor ape,
A nuferilor albi
Pierduți
În contemplare.


Felinarul de ceață

Vasile Mic
Felinarul
De ceață
Pe pânza tocmai pictată.
Farul portului
Vine și el
În același perimetru.
Zorii,
Aștri…
În căutarea
Nemuririi.
Imperii
Bătute în argint
Se nasc
Aici
Și dincolo de corăbii.


Grafica: Vasile Mic