Faceți căutări pe acest blog

luni, 26 noiembrie 2012

George Ene - FERIȚI-VĂ DE ORANGE



FERIȚI-VĂ DE ORANGE!


N-am avut de lucru și mi-am cumpărat un mobil
Să fiu și eu în rândul lumii, ca orice copil.
Și-am semnat cu Orange cuvenitul contract
Ca un orb dus de mână, stăpânit de antract,
Fără să-mi vadă ochii orbi - doi bolovani -,
Că mă angajam să nu-i părăsesc timp de doi ani,
Ca după doi ani să-mi prelungească fără notificare
Contractul, cu alți doi ani, și-ncă doi, fără-ncetare...
Finalul: cum la mobil, nefolosindu-l, am renunțat
După doi ani, în următorii doi m-am trezit amendat
Cum că le datorez contravaloarea fidelității abandonate
Contrar... „înțelegerii”. Vorbeam singur: „Nu se poate
Să mă ia, vorba aia, direct, ca din oala de ciorbă!”
„Ba se poate, că ți-ai încălcat semnătura! Fără vorbă!”

Învățătură: Feriți-vă de Orange, stimați oameni buni,
C-aveți de-a face, cum văzurăți, c-o casă de nebuni,
Pentru că dacă nu dansați cum vă cântă și le convine lor,
Vă întocmesc dosar și vă dau pe mâinile unui executor,
Care, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă
Vă bagă pumnu-n gură fără drept de apel, și fără milă
Vă ia casa, grădina, vita din curte și cămașa de pe voi
Pentru că ați renunțat la mobil, strivit de nevoi.

N-ai cui să te plângi, dar, ia seama că nici nu poți,
Pentru că iubita noastră Țară e plină de hoți!

George Ene

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu