Faceți căutări pe acest blog

luni, 20 ianuarie 2014

Vasile Mic - Poeziile lunii ianuarie 2014



Un zeu

Un zeu
E la originea
Conflictelor lumii.

El a făcut 
Lumină
În întuneric.

El ştie
Descântecele
Extratereştrilor -
Prieteni şi rivali.

El a dat putere celor fără de putere,
A pus apa şi focul
La un loc.

Şi tot acest zeu,
Nebun,
Nemuritori ne-a făcut.

Voi scrie

Voi scrie
O poveste
Cu hiene şi şacali.

E plină lumea
De mișei…

Ori o să scriu
Un tratat
Chiar despre secolul acesta.

Un incendiu întâmplător


Un incendiu
Întâmplător
A ars
Inima,
Parţial.

Dar furtuna
Nu a fost înfrântă…

Culege
Dragoste,
Iubeşte,
Visează.

Tablete cu amintiri


Despre departe
Şi albastru,
Despre trenuri de noapte,
Zâmbete
Cu flori de câmp
Prin preajmă…
În fiecare
Parte
A lumii.

Primeşti puncte în rai


Primeşti puncte
În rai
Dacă în suflet
Porţi
O femeie.

Dacă te obişnuieşti
Să şi iubeşti
Femeia,
Mereu şi mereu,
Nu poţi fi
Decât
Un învingător.

Replici de iad



Replici
De iad
Vei întâlni
În rândurile scrise de omul
Văduvit
De har.

Mintea sa
Aruncă lacrimile celorlalţi
În jăratic;
Răspunsuri
La ura sa nu are,
Dar sigur
Se declară
Înger de pace.

Un ocean



Un ocean
De şobolani
Părăseşte urbea
În pas de defilare.

Bariera se lasă
În urma lor…
Fără aplauze.

vineri, 17 ianuarie 2014

George Ene - Poeziile lunii ianuarie

Poeziile lunii ianuarie

 Lipseşte o statuie ecvestră în municipiu

         "Un cal îndrăgostit e un cal bolnav".
          (Dintr-un text sumerian, de pe o tăbliţă de lut
descoperită de Sarzec la Tello - Mesopotamia, în ziua de 9 mai 1877)

Un cal bolnav umblă noaptea prin municipiu,
              prin municipiu.

Oamenii au intrat demult în vise.
Le-au rămas în blocuri doar trupurile
de aer cald, de apă şi puful proiectelor
pentru viitorul de peste două săptămâni
când vor primi iarăşi praful salariilor, ehei!

Oraşul e o catedrală pustie
în care calul îşi aude paşii şi inima
bătând. Caută fără să ştie ce
cu ochii lui sticloşi şi blegi de nesomn,
              de nesomn.

Ritmic copitele lui, în care au ruginit caielele,
fac să tresară casele rănite, din pereţii cărora
încep să curgă amintiri necunoscute lui,
              necunoscute lui.

Calul bolnav plânge. E atât de ciudat să vezi
un cal bolnav plângând. Noaptea n-a învăţat
arta trădării, de-aceea calul a-ngenuncheat pios
lângă cişmeaua lui imaginară, dar fără apă,
şi plânge încet, plânge de durere,
              de durere.

Oasele-i împrumută trosnetul crengilor
împietrite de liniştea urbei, şi toată şandramaua
fiinţei lui şubrede sună a cavou jefuit,
              jefuit.

Generalii aşteaptă închipuita lor paradă,
care nu va avea loc niciodată.
Tresar pe socluri la câţiva paşi
de Termele romane
unde se vor fi îmbăiat înaintaşii,
              înaintaşii.
Aerul subţire ca un fir de aţă
le trezeşte poftele militare,
încremenite în bronz, la apropierea
celui mai bolnav cal al nimănui,
              al nimănui.

E limpede: lipseşte o statuie ecvestră în municipiu,
              în municipiu…

O singură fiinţă-dumnezee ar putea-o înălţa
pe Farul genovez de altădată,
              de altădată.

Numai ea ar putea pune căpăstru, capăt şi punct
peregrinărilor nocturne ale murgului bolnav
(cu sufletul gol şi-al nimănui), oprindu-i timpul,
fluidul timp care curge în mare,
              în mare.

Aşezat sus, foarte sus,
cu şeaua pe el şi cu stăpâna în şea
şi-ar găsi liniştea şi nemurirea
unicul cal bolnav care umblă
noapte de noapte prin Constanţa,
              prin Constanţa…

N e s p e r a t ă

Tăinuită-i viaţa ta
Căci se pierde pe tăcute
Pe poteci necunoscute,
În suiş spre Golgota.

Dar de vis e mersul tău
Maiestos, precum pluteşte
Şi-n înalt ademeneşte
La cădere peste hău.

Nesperată eşti chiar tu:
Prea eşti stea îndepărtată –
Gingaşă, superbă fată
Care ştii şi spui doar NU.

Între a iubi şi a nu iubi


Între a iubi şi a nu iubi e golul,
Prăpastia fără fund a indiferenţei.
Dar ne oferim nesiliţi de nimeni iubirii obolul
Precum între a fi sau a nu fi al penitenţei.

Că sunt eu sau altul, e-o-ntâmplare.
A alege pe unul dintre noi e omeneşte,
După cum a-ţi fi amândoi indiferenţi, nu e oare
Acelaşi lucru pentru cel ce te iubeşte?

Fii sigură că nu-i eşti indiferentă celui ce calea-ţi aţine
Coborâtor în visele lui ca-ntr-o peşteră…
Dacă nu-l iubeşti în această viaţă, pleacă cu gândul la tine
Spre a-ţi da întâlnire în alt univers sau în altă eră.

Rugă

                Cardiologului Octavian Sîrbu
           - Laudă pentru Priceperea, Modestia
                          şi Delicateţea Lui


Inimă,
inimă:
boţ de lut
nefăcut,
boţ de cer
şi mister,
boţ nebun
de lăstun,
mamă bună
şi ne-bună
de suire
-n norocire,
mamă-floare
visătoare,
ce te doare?
Ce te doare?

Când, de unde
-n calde unde
nevăzute,
pe tăcute
-n ore mute
ne aduci
şi ne urci
suferinţa
şi căinţa,
tresărire
în zvâcnire?
Ce neghină
grea, haină,
te-ncolţeşte,
te răneşte,
te topeşte,
te zdrobeşte,
te doboară,
te omoară?
Hai, vorbeşte!
Hai, vorbeşte!

Ne-ai fost dată
prima dată
nepătată
şi jurată
să ne porţi
bune sorţi
zile-nopţi
în secunde
vii, rotunde,
pe oriunde
şi oricând,
ca un gând
să pulsezi
să ritmezi,
să visezi,
să iubeşti
cât trăieşti -
cât trăim
să iubim,
să murim
ne oricând…
Până când
obosită
şi rănită
arzi, ne frigi
şi ne strigi:
Ajutor!
Ajutor!

Dai semnal
de pumnal;
’nţepătură
şi arsură
de oprire
peste fire:
Ce ai oare?
Ce ai oare?

Bea licoare
de răcoare
şi înc-odată
fii bărbată
stea nebună,
stea pulsare,
stea de mare,
stea sărată
deformată
de putere
şi de fiere,
de-nălţare
şi trădare:
nestemată
blestemată
din potire
de iubire!

Stea de foc,
nu sta-n loc,
nu sfărma
-n ceas târziu
şi pustiu
visul clar
de cleştar
prematur,
ne-matur,
visu-nalt
de asalt
nealbit
de iubit,
de trăit!…

Nu trăsni,
nu opri
cald fior,
viu, de dor,
fir de viaţă,
dimineaţă
de april,
de copil,
de părinte!

Fii cuminte!
Ia aminte
şi ia seamă,
caldă mană,
mângâiere
şi putere
dulce-fiere!
Dulce-fiere!

Zvârcolirea,
tresărirea,
’mpătimirea,
supărarea,
sângerarea
te doboară,
ne doboară…

Dă-ne clipa
şi aripa
sunătoare,
următoare,
de visare,
de-nălţare,
de trăire,
stea subţire!

Dă-ne ziua
şi-ncă ziua,
dă-ne luna,
şi-ncă luna,
ia-ne ceaţa,
dă-ne viaţa,
surioară
trestioară
şi stăpână
caldă, bună!…


George Ene

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

George Anca - Bun-venit, 2014 / Poeme

Bun-venit, 2014 / Poeme

George Anca

Surya suriu


Surya suriu Sauron juguriu
nespălat de supărare Savitur
kama vama ia-mă yamă a mă

Val hinotizează soarele să-i spună
de când îi creșteau și lui dinții
prin cumulus către Andalo

Prenestino ancora voce
în căruță cu Montale
și mai unde ochi de soare


fervori răscumpărate


fervori răscumpărate Kant
ascunsul pur bură bată
frustrările lui Dumnezeu

fler ultime spargeri
destul a ajunge
fericirea credinței

depănări redundante
rearanjări de zodii
nerezistența la ore


nemișcare pe muzică


nemișcare pe muzică de crematoriu
stop emoțional card bodygard
n-o să vină trăiască media

acum chiar nu mai e de plecat
n-am zis decât Drăghicescu
ți-a crescut părul Bianca

poate veți fi mai mulți în Jaipur
călătoare juvență hai acolo
gata sop fato se vede ecranul


cătușă prescurtată


cătușă prescurtată tușă
agapele nonșalanței extra
niciun templu de exemplu

nepolitic de abject subiect
nu vine cine n-are întremare
păruitoare dracilă racilă

înghiți în sec lăsata secului
trăgând nădejde o viață
soare agățat în steag atârnat


rejectat divorț

 
rejectat divorț de divorț rejectat
gâdila aldila ajun cajun cu mere
niciun ban messere

papucii lui Mahmud înapoi
vor apărea copiii jos
la vedere sus că fum

a divorțat că nu i-a zis
că e frumoasă de ce
să fi vorbit ca la culte


ne conduse


ne conduse o doamnă Vasili
până prin Codrii Cosminului
de cu arderea țăranului

ești în cer nume sfințindu-se
cum ai scoate un revolver
că tot se uită fetele

altor revelații nesmirnă
fadoarea s-o împrăștia
că moartea mai vrea
George Anca