Faceți căutări pe acest blog

vineri, 20 septembrie 2013

Vasile Mic - Poeziile lunii septembrie




Un zeu

Un zeu
E la originea
Conflictelor lumii.
El a făcut 
Lumină
În întuneric.
El ştie
Descântecele
Extratereştrilor
Prieteni şi rivali.
El a dat putere celor fără de putere,
A pus apa şi focul
La un loc.
Şi tot acest zeu,
Nebun,
Nemuritori ne-a făcut.



În viziunea tunelului

În viziunea tunelului
Vorbele,
Ad hoc,
Devin forme de relief,
Săgeţi
Spre ţinte în mişcare,
Învăluite ori nu
În mistere.
O jucărie de argint,
Încă,
În viziunea tunelului…

Cerul din cărţi

Păsări de cristal
Negre,
Păsări roşii, verzi…
Prinţese, prinţi
Pregătindu-se de bal.
Mii de stoluri
De fluturi
De argint
Se învârt…
Prea mică poate fi
Lumea,
Azi,
Prea abstract
Cerul
Din cărţi –
Jăratecul
Pe care sufletu-ţi
Arde.

Copilul

Copilul –
Puterea
De a se dărui
Braţelor
Mamei sale.

Mită pentru război

Ne vedem
Aproape de lume.
Lumii îi e totuna
De noi…
Mergem
Pe drum,
Pe cărare
Ori facem doar paşi înapoi?
Cert e:
Se dă mită
Pentru a pleca la război.

Voi scrie

Voi scrie
O poveste
Cu hiene şi şacali.
E plină lumea
Şi de scorpii…
Ori o să scriu
Un tratat
Chiar despre secolul acesta.

Un incendiu întâmplător

Un incendiu
Întâmplător
A ars
Inima,
Parţial.
Dar furtuna
Nu a fost înfrântă…
Culege
Dragoste,
Iubeşte,
Visează.

Tablete cu amintiri

Despre departe
Şi albastru,
Despre trenuri de noapte,
Zâmbete
Cu flori de câmp
Prin preajmă…
În fiecare
Parte
A lumii.

Primeşti puncte în rai

Primeşti puncte
În rai
Dacă în suflet
Porţi
O femeie.
Dacă te obişnuieşti
Să şi iubeşti
Femeia,
Mereu şi mereu,
Nu poţi fi
Decât
Un învingător.

Replici de iad

Replici
De iad
Vei întâlni
În rândurile scrise de omul
Văduvit
De har.
Mintea sa
Aruncă lacrimile celorlalţi
În jăratic;
Răspunsuri
La ura sa nu are,
Dar sigur
Se declară
Înger de pace.




Vasile Mic - Poezii şi imagini

George Ene - Poeziile lunii septembrie



De la profan la sacru

Când s-a născut a văzut că are două mâini.
“E bine!” – şi-a zis
pe când îşi descoperea şi degetele.
Şi cu uimire, dar mai ales cu teamă,
a început să le sucească, să le-nvârtească
pe fiecare în parte,
până când s-a făcut noapte.
Şi tot aşa a făcut şi-a doua zi,
până când s-a făcut din nou noapte,
şi-a treia zi, tot până-n noapte,
ca să observe că nopţile urmează zilelor.
(Ca dovadă că-n vremurile acelea
s-a născut şi… studiul serios).
Totul a-nceput cu mâna stângă,
că ea venea de la inimă,
căreia, mult mai târziu i-a zis
ceasornic – ceasornicul meu,
ceasornicul tău:
merge ceasornicul,
merg şi eu!
A pus degetelor stângii
câte un nume,
care-au devenit numere.
Dar ce să facă numai cu cinci?
Trebuia să treacă şi la cealaltă,
să continue număratul.
Când a ajuns la şapte –
câte-a văzut,
tot repetându-le,
că are săptămâna,
s-a oprit, pentru că n-a ştiut
ce să facă mai departe
cu celelalte trei,
rămasele.
Şi s-a gândit el ce s-a gândit
zi de vară până-n seară,
toată vara,
tot anul, şi vara viitoare,
până într-o seară
din cea de-a treia vară,
când i-a venit ideea genială
să le strângă pe tustrei
unul lângă celălalt,
bisericuţă,
şi cu ele aşa grămadă
să se închine Soarelui
pentru mâinile lui pricepute,
dar mai ales pentru cele şapte degete
cu care număra zilele
săptămânilor,
care se tot repetau
în neştire,
săptămână de săptămână,
lună de lună,
an de an.
Dar pentru că Soarele se mai
și pitea
s-a rugat Cerului –
de unde venea ploaia:
pentru sănătatea lui,
pentru casa lui
plină de copii,
pentru hrana lor
şi-a vitelor,
să nu fie secetă
ori tulburare
la hotare…
Dar pentru că și Cerul
îi juca felurite feste,
l-a inventat pe Ăl Bătrân,
căruia i s-a adresat ca unui Tată
al tuturor văzutelor și nevăzutelor,
rugându-l să-i sară-n ajutor... 

Uitai să vă spun
că acest gest
s-a împământenit
tare demult –
la începutul veacurilor.
A devenit ritual
pentru că el desemnează
esenţa fiinţei noastre irepetabile,
şi ne-a şi intrat definitiv în sânge.
  
 Fii drept, Doamne!
                      
           „Homo sum, humani nihil a me alienum puto”
            („Om sunt, nimic omenesc nu mi-e străin”_
                                   TERENTIU – „Heautontimorumenos” / 
            „Cel ce se pedepseşte pe sine însuşi”)

De la Trapez
plonjez
în Univers,
şi de-acolo
solo
într-un vers
hatman
taman
în lenjeria iubitei,
pe dulceaţa ispitei…

Trage-mi, Doamne,
o palmă
şi-o sudalmă,
că prea sunt netot
şi mă vâr peste tot!

Da' ia stai, nu da!
Nu cumva
chiar ’Mneata
m-ai băgat în belea?
N-o da pe niznai,
că de unde stai
şi Te văd că eşti,
m-ai ameţit cu poveşti,
ba mi-ai zis că şi eu
sunt tot Fiu de Zeu
şi glumind mi-ai spus –
de fapt mi-ai impus –
să săr de la Trapez
şi să vagabondez
prin Univers,
într-anume vers
haiducesc
să mă opresc
direct
pe subiect:
să mă cuibăresc
în lenjeria iubitei,
să mă dedulcesc
ăăă… cu sublimul ispitei?

Fii bun, Doamne,
şi caută… vinovatul!
Şi fii şi drept, Doamne:
Aruncă pe El păcatul!


Frunză-ntre frunze

              Superstiţie, sau, poate, adevăr?
              Vechii indieni spuneau că sufletul omului trece în frunze
              - de unde şi şoaptele morţilor.


Era o noapte de smoală, pustie,
Când am trecut într-o frunză târzie.
Fiinţa mea s-a pornit să-i cedeze
Capilarele, să mă-nfieze.
Doar inima-mi, nesupusă stăpână,
N-a vrut să mă urmeze, şi nebună
A-nceput să lovească cu furie
Coaja copacului liliachie,
Protestând pentru abrutizare
Şi durerea iscată-n strânsoare,
De atâta neospitalitate
Din partea celui întins peste poate.
Ascultând-o atent, trunchiul nemişcat
A răspuns rostindu-se dur, răspicat:
"Liberaţi frunza străină de noi,
Să-şi caute sfârşitul în zăvoi!"

Frunză-ntre frunze, mă-ntreb, la ce bun
Când sunt om şi ca om vreau să apun?


G e n e z ă

    „Da, de la Roma venim, scumpi şi iubiţi compatrioţi
    – din Dacia Traiană! Se cam ştersese diploma noastră
    de nobleţe: limba, însă, am transcris-o în literele de aur
      ale limbilor surori”.
                                                         MIHAIL EMINESCU

Fetele cuminţi ale bărboşilor daci,
plecaţi la războaiele cu romanii,
au învăţat de la mumele lor
să le acorde învingătorilor
toată atenţia –
să nu cumva să se pună rău cu duşmanii.
Şi mai de frică, mai din dragoste,
aceste fete ascultătoare şi viteze
i-au îmblânzit pe războinici,
i-au şi cucerit prin bunătatea, hărnicia
şi frumuseţea lor,
după care le-au pus pe umeri fii şi fiice,
şi pe capete, mai către bătrâneţe,
câte-o căciulă miţoasă de oaie,
încât foştii vajnici învingători,
de bună voie şi nesiliţi de nimeni
s-au numit “romani cu căciulă”, adică,
în scrierea modernă români,
cu â din a, spre a se deosebi de romanii
care s-au risipit prin ţărâna Imperiului.
Şi nu şi-au mai schimbat numele
în veac să nu-şi supere soaţele,
poate şi ca recunoştinţă
pentru grija pe care acestea le-o purtau,
pentru mâncarea bună cu care-i întâmpinau
pe când veneau de la feluritele lor treburi
dar, mai ales, pentru statornica lor iubire.

Şi-uite-aşa, în casele bărboşilor daci,
luate cu japca de “romanii cei fără de căciulă”,
au locuit, de-a valma, urmaşi după urmaşi:
fiii, nepoţii, strănepoţii şi stră-strănepoţii
femeilor dace şi-ai “romanilor-căciulari”
cunoscuţi şi recunoscuţi de către toată lumea,
mult mai încoace,
cu numele de ROMÂNI.

George Ene

Imagini: România grădina Carpaţilor - Facebook
 

joi, 5 septembrie 2013

George Anca – Poeme inedite


George Anca - Amfitrion "Colocviile de marţi", primaria sect. 2

George Anca – Poeme inedite

graba grapei

graba grapei sihăstria betonaţilor
ajuns în necunoştinţă sine sin si 
orbi provorbind caii clapelor

orbi-v-ar deambularea şi-aşa
topindu-mă praf de versie stai
că e verde Silvia să te sculpteze

filtrat prin pânza zilei Savitur
soarele te lasă fără tristeţe
albeşte-te negreală gene înarmate

sile genetice violuri piatră
a cui muzică p'eros langorii
cui dai peste caşcaval cine de nu

proiecţia plesnei p'alee paleo
supuşi pestilenţei servii
obscena scena pizzerie

sentimental stilat autoironie
vedem dacă ajungem la piersici
are în urmă toţi excluşii rămaşilor

empatic sinei copii mulţi clasă mare
vorbiri nevorbitorilor încă
incantaţii improvizate silenţios

pe mine voind să mă mântui
fluenţă narativ-psihedelică
ordin neîndeplinit nici trădări


să nu vrei

să nu vrei tu la wellness
c-aş strecura chimia albastrului
prin apa gravitaţiei de sare

Eva voise să scape de paradis
cum şi Plata exteriorizându-se
căzută Uioara Pushpaka

altele din palimpsest
crest agrest para ne rest
şi cu Palestina lest

altă haltă naltă-ncaltă
lucra lemn nume de salcă
rare vorbele ba daltă

dicţii de poetică depresivă
ce revăzând miraj în Raj
cum aş reajunge la curaj

sfinţească-se numele necunoscut
împărăţia voii cui
pâinea iertării în ispită mintă

las plas sân sănii sânii
clasă clepsidra vidra cidra
proba zăpezilor detemperate

în al doilea mă şi aşez sub aer
în aşteptarea telefonului
de-om mai umbla umbră


le-am văzut

le-am văzut sufletele vid întors
abătui sindrofia pruncului
văd ocult parcelat ca Olanda

cult nestingherit de glie refren
cioara se scaldă în rouă
adrenalină mistică

fracturi devinatorii în frac
te dai jos din psalm în balm
sunete nelumilor lor


singurătate călătoare

singurătate călătoare la o bere
treci cu ecou şi încă o litanie
pâine greşitoare de satană

mizantropia mersului pe jos
în aura piciorului tăiat
ce ne-o fi tot înspăimântând


ora rămasă

ora rămasă se scurtează
nici nu e lume am loc
s-o revărsa umbra stejarilor

îmi scăzuşi hinduismul
la interogatoriul de ordinare
ce părere ai de homosexuali

să mă întorc deochi în Nazians
că-n rest ajunsul aur rudă
răboj falit jain suspans


nici cabotin


nici cabotin spovedaniei
pe aripile întrupării sancte
unde ne ducem toţi duminică

d'alei corbe corbişor
neîndor nervii mor
corb novac ne vrem cor

aproape că se răcoreşte
când să educăm convivii
hei se repetă aceeaşi mantră


mi-a recunoscut

mi-a recunoscut vocea
mai şi povestim până
nu ne prinde semioza

ăl scurt după ăl înalt
plăpânzenii flămânzenii
floare fluture bonz bronz

ne distrăm en passant
fără adresă fără pungă
hai băiat de olimbiadă


până la figuri

până la figuri tot acolo
oarece romantism
ocolit de ajungere

pân' la frate de supărată
casca boxerului efaţată
nici a volterului văleată

rochii negre cu bule albe
îşi freacă lepra pe abdomene
ca Venus Anadyomene

mahapranam jai puram
Vişinescu din Pătroaia
direcţiona mălaia

ba de şcoală şi inspector
lector Hector nu terector
care-mi şi provenţă vector


mendră şulumendră

mendră şulumendră cendră
graşi cu tabloid amendă
aşezaţi ferestrei mendă

pe lung femei înfădesfăşate
altei cataracte catarg
pe cine-am spart o să mai sparg

din cartier marşarier
guguştiuc pe voci şi corb
pâinea cărnii pre ispită


cedând ce

cedând ce dând procedând
patru hetaire cereşti
nebun în rimă Edgar

că-n piept inima bate
şi prinde-mă nepoate
pe suflare halul

Caligula ba calul
nespălătură plas
Atena pa palas


Marie

Marie mântuieşte-ne
prin fiul tău Val
frământă-ne nisip

de ziua traversărilor
adormirilor mărilor
independenţă Mirabai

cum aş muri în Rajastan
spor deşertului anekanta
abia mă compun domnambul

nici Gange nici cenuşă
lume cu flori după post
buchetele încăpătoare unde

nici lumânări aprinse
de-avurăm soră Marie
şi regină şi fiică Mariţo


ţie bastonul

ţie bastonul mie furnica
Tecla de-a lui Pavel Kate
numai fii prin biblie

capăt aşteptându-ne adăpost
până acolo purtându-ne
cât spre tăierea capului

lumea vine după poveste
vrea să meargă în India
e numele comunei noastre


a spus altora

a spus altora că se sinucide
pierdut turneu în America
îi era frică de avion

ce frumos vorbeai de Poldi
ai spune şi tu viaţa la ţară
întrebasei pe Pasi de Muşatescu

refăcuse un Shakespeare
din versuri în proză
să urmărească publicul mai uşor


sânge-n cap


sânge-n cap ca de căldură
sau smântâna bandoneon
ori traduceri din pustie

hai şi azi în Nazianz
ornic dornic spornic
înapoi la Roccasecca

frică mi-e a inventa
nasture haina nudului
crampon crampa dinainte


novissima

novissima pâine greşeala
roşul Lorne mă încălzeşte
cum m-aş fi întors legănat

corb avatar dintr-o moartă
Dumnezeu mi-a lăsat restul
să înţelegi toate cuvintele mele

foarte simpatic fără talent
vorbăreţ secretar de partid
frate-su o ţine pe Stăneasca


quietor

quietor de nu Polonius
şi mâine îi absentez
ca universul din consilii

îţi suflai suspendat după carte
printre disabilităţi locvace
te-adusesem şi la supradotaţi

mă visezi sau mă vezi
nu e greşeală faţă
de pâinea mâncată iertător

retragere din ceai negru
ori zilelor neunit
ăl cu suta racului

seculară dimia rimei
Mila peste Du de-o creastă
de nu m-ar ajunge războiul

raţă pe aer Salinei Rosegur
ori munţi ori toamnă pe ascuns
ce-ţi spuneam grăbitule grăpat