Faceți căutări pe acest blog

vineri, 26 octombrie 2012

George Ene - Geneză



5. G e n e z ă

                       „Da, de la Roma venim, scumpi şi iubiţi compatrioţi
                       – din Dacia Traiană! Se cam ştersese diploma noastră
                       de nobleţe: limba, însă, am transcris-o în literele de aur
                        ale limbilor surori”.
                                                         MIHAIL EMINESCU


Fetele cuminţi ale bărboşilor daci,
plecaţi la războaiele cu romanii,
au învăţat de la mumele lor
să le acorde învingătorilor
toată atenţia –
să nu cumva să se pună rău cu duşmanii.
Şi mai de frică, mai din dragoste,
aceste fete ascultătoare şi viteze
i-au îmblânzit pe războinici,
i-au şi cucerit prin bunătatea, hărnicia
şi frumuseţea lor,
după care le-au pus pe umeri fii şi fiice,
şi pe capete, mai către bătrâneţe,
câte-o căciulă miţoasă de oaie,
încât foştii vajnici învingători,
de bună voie şi nesiliţi de nimeni
s-au numit “romani cu căciulă”, adică,
în scrierea modernă români,
cu â din a, spre a se deosebi de romanii
care s-au risipit prin ţărâna Imperiului.
Şi nu şi-au mai schimbat numele
în veac să nu-şi supere soaţele,
poate şi ca recunoştinţă
pentru grija pe care acestea le-o purtau,
pentru mâncarea bună cu care-i întâmpinau
pe când veneau de la feluritele lor treburi
dar, mai ales, pentru statornica lor iubire.

Şi-uite-aşa, în casele bărboşilor daci,
luate cu japca de “romanii cei fără de căciulă”,
au locuit, de-a valma, urmaşi după urmaşi:
fiii, nepoţii, strănepoţii şi străstrănepoţii
femeilor dace şi-ai “romanilor-căciulari”
cunoscuţi şi recunoscuţi de către toată lumea,
mult mai încoace,
cu numele de ROMÂNI.

 George Ene

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu