Faceți căutări pe acest blog

vineri, 10 aprilie 2015

George Anca - Sfintele Paşti cu poeţii lumii


Sfântul Augustin
Mare ești Tu, O Doamne

Mare ești Tu, O Doamne, și mult a fi lăudat;
Mare e puterea Ta, iar înțelepciunea Ta n-are sfârșit.
Și omul, fiind o parte a creației Tale, dorește să Te laude,
Omul, care-și poartă cu el mortalitatea,
Martorul păcatului său, chiar martorul căruia Tu 'alungi trufașul',
Ci omul, această parte a creației Tale, dorește să Te laude.
Tu ne porți în fericire când Te lăudăm:
Pentru că tu ne-ai format pentru Tine,
Și inimile noastre sunt fără odihnă până își află odihnă în Tine.


Marele Grigorie, a trăit pe vremea împărăţiei
lui Valens şi a lui Teodosie cel Mare.
Patria lui pământească a fost Capadochia.


Grigore de Nazians
O, tu, Cuvânt de adevăr divin!

O, tu, Cuvânt de adevăr divin!
Luminii toate nu ți-am fost afin,
Nici ziua Ție-ntreagă să o țin;
Că pete negre ai văzut întin.
Ziua căzu, noaptea s-a răspândit:
Crez, Doamne, Ți-am ămpărtășit;
Jurând, gândind s-ajung, m-am rătăcit,
Pașii în altă parte au pășit.
O beznă a venit de dedesubt
Întunecând ai mântuirii fii.
Lumina Ta, Hristoase, dar de frupt,
Întoarcă întunericul în zi.



Thomas Aquinas
Sacre solemnii
Thomas Aquinas

Sacre solemnii
cu bucurii
și ale inimii
ecouri vii;
ce-i vechi s-acoperă,
toate-s noi noimii,
inimă, voci, operă.
Noapte aminte
cina novissima;
Christus credinte
mielul și azyma
fraților dată,
dreapta legitima
din vechi încredințată.
După miel typicum,
ospățul s-a încheiat,
Corpus Dominicum
ucenicilor dat,
astfel tot totului,
fiecăruia dat
chiar din mâinile lui.
Le-a dat firava
carne a trupului,
trist a-ntins, na-vă,
pocalul sângelui,
zicând: Accipite
pahar ofrandă;
toți din el bibite.
Astfel jertfire
instituit-a,
cărei slujire
preoți menit-a,
numai prelații
congrui din vipt a
da și la alții.
Pâinea angelică
se face hominum;
dar pâine cerică
simbol terminum;
ce lucru mirabil
a mânca Dominum
pauper, rob, umil.
Sfântă treime
într-unul, ne rugăm:
vino-ne, divine,
cum te adorăm;
pe calea-ți divină
voia ne urcăm,
locuim lumina.

Edgar Allan Poe
Edgar Allan Poe
Sancta Maria

Sancta Maria! Ochii pleacă -
La focul jertfei, rugă sacră,
Iubind, smerind păcat răpus -
Din tronul tău prea sfânt de sus.
În zori – la prânz – crepuscul sur -
Maria! mi-auzi imnul pur!
În chiu și vai, în rău și rai,
Stai, Maica Domnului, mai stai!
Când Orele zburară vii
Și nor nu-ți coperă tării,
Sufletul leneș a nu-mi fi,
În harul tău mă ții-mă-nfii;
Acum când soarta-mi potopi
Prezentul și Trecutu-n vrii,
Lucească-mi Viitorul, vii
Speranțe-n tine-mi ții și-nfii. 

Traduceri George Anca

joi, 2 aprilie 2015

Florentin Smarandache - Poeme de natură, sat



 
Florentin Smarandache - În anul 2011
primit premiul statului New Mexico
pentru cartea "Algebraic Structures
Using Natural Class of Intervals",
co-autor profesoara W. B. Vasantha
CÂNTÂND ÎN PLOAIE
lui Marin Sorescu

            Degetele ploii bat în ferestre.
           
            De multe ori îmi trimit gândul înainte
            să cerceteze terenul,
            apoi mă aştept pe mine
            ca pe un câine.

            Degetele ploii bat în ferestre.
            Nu mai pot să cânt,
            Cuvintele nu le mai pot,
                                   nici floarea,
                                   nici maşina,
                                   nici carul cu boi.
            N-u m-a-i p-o-t s-ă p-o-c-i.

            Şi degetele ploii bat în ferestre.
            Îmi scot ochii
            pe geam la plimbare.
                        Hai vino dragă şi mai fă curat
                        prin mine.
Dimineaţă în satul Sohodol - Tismana (Foto D. Raţă)

BULETIN METEOROLOGIC
lui Petre Stoica

– sfaturi utile pentru amatori –

            Timpul este perpendicular pe inimă
            şi drumul meu va fi fiind strâmb –
                        dar călcaţi voi drept!

            Literele mele fac politică,
      ce este este, este într-una.

      Dacă vrei să ajungi aproape, ţinteşte departe!
     
      În aşteptare, oamenii se însingură,
      se mai întâlnesc la răscruci/ de idei.

            La început să fim ORICE, la sfârşit – NUMAI.
            Să fim între noi ca o strângere de mâini
                                               între arbori.

 
Uliţă în satul Sohodol - Tismana (Foto D. Raţă)

MATERIA ÎN DELIR

                        Foarfeca de cocori taie albastrul
                        încât se văd toamnele.
                        Lungi fire de iarbă sunt cu nervii la
                      pământ.

            Se scurg pe la streşini primele picături de-ntuneric.
            Universul este în formă
            de inimă.

            Îmi e din ce în ce a fân cosit.
            La casa cea străină trăiesc departe de Terra.
                        Văd înapoi amintirile
                                   cu ochiul din ceafă/ al cerebelului.
                        Ele vin ca trenurile plecate
                                   în sens contrar,
                                   vin şi cer capul meu/ de copil.
 
Singurătatea sohodolencelor (Foto Duck D. Duck)
RUPEM DIN GHIOCEI DOAR ZĂPADA

            Cald şi se topesc râurile a miere
            Apa ne duce privirea la vale, la vale –
                   aproape de departe.
            Pomii se umplu de lapte.
            Îi cresc soarelui frunze pe cap
            ca unui împărat roman.


            Şi rupem din ghiocei doar zăpada,
            şi ne spălăm pe cap,
            da, ne spălăm pe cap cu lumină.

 
Instantaneul de azi (Foto Duck D. Duck)
NATURĂ MOARTĂ

            Norii acum sunt lacrimi de cer
                        uscate lacrimi de cer,
            crengile atârnă rupte
            ca nişte iezi cu beregăţile scoase.
            Vin liliecii.
            Vin liliecii.
            Şi timpul (ah, timpul acesta!)
            curge din noi
            până dă peste plin.

            – Veniţi, puii mamei, în casă!,
                        le strig ochilor, urechilor,
                        şi pietrelor de pavaj, şi cărămizilor,
            le strig gândurilor rătăcite
            printre noroaie.
            – Veniţi, puii mamei, în casă!
 ------------
 Fotografii originale:
 Duck D. Duck - (Dragoş Raţă - Godineşti)