Faceți căutări pe acest blog

joi, 20 iunie 2013

George Ene - Poeziile lunii iunie




A r d e r e 

ascultă sufletul ierbii ce vine
ascultă seva urcând în copaci
cum cheamă ploile
cum cheamă iubirile

tot aşa cum îţi ascult eu paşii
care m-au potecit în adânc
din lumina ochilor
până-n taina viselor

pune fruntea pe scrisul meu
şi-i vei simţi arderea
născând pe hârtie

cea mai pură iubire

şi iartă-mi
imaculata concepţie

Panta rhei*


în mine curge azi cel de ieri
parte peste parte
până când potecile din palma mea
se vor adânci şi vor seca
asemenea canalelor din Marte
care nu duc nicăieri
___________________
*Totul curge (în greacă)
  
I u b i r e 

Zbori prin sângele meu,
Pasăre Phoenix.
Tălpile tale mă ştampilează
sub frunte,
în inimă.

Şi numele tău…
Fiecare semn e o piatră
cu care-mi spargi sufletul.
Din fiecare piatră iese un şarpe
cu clopoţei. Auzi-le orga chemându-mă!

Vii spre mine
traversând toată istoria umanităţii
prin contrabandă,
din sămânţă în sămânţă,
nufăr alb luat de torent…

Mâine, ce va mai fi?
Petrecându-ne, oasele noastre
se vor împleti asemenea rădăcinilor
care se îmbrăţişează
pe dedesubt. 


 C o ş m a r 

Azi-noapte mi-ai întins
o punte în vis.
Sub mine
prăpastia anilor
şi lacrimi – cascadă-n abis.
Puntea s-a făcut năframă
iar drumeţul un porumbel
lunecând la nesfârşit
în prăpastia de sub el.

Iubireeeeeee!
strigam
resemnat,
pe când
tocmai
atunci
cădeam
din pat.

George Ene 

marți, 18 iunie 2013

Vasile Mic – Poeziile lunii iunie



Vasile Mic – Poeziile lunii iunie

Grafica: Vasile Mic

Stafia și salonul ambasadorilor

O stafie
S-a furișat
În salonul ambasadorilor
Din castel.
A fost momentul în care
Orologiul din turn
A început a bate…
După secole de tăcere.
O bufniță uriașă
S-a arătat atunci
Printre vitralii.
Ușa salonului s-a deschis,
Stafia
A ieșit,
S-a plimbat
Pe coridorul nesfârșit,
S-a întors,
A semnat în cartea de onoare,
A privit bufnița
Ca pe un miracol…

Paradisul

Paradisul
A fost gândit, proiectat
De o femeie.
A fost construit de o femeie.
Este preamărit
De o femeie.
Va fi distrus
De o femeie…
Dacă femeia
Nu va fi iubită
Și acolo.

Un munte de bani roșii


Profesorul
A creat
Detectorul de fantome.
Șansa de a prinde acum
O fantomă,
Mai multe,
Este reală
Și îi poate aduce
Creatorului
Celebritate,
Un munte de bani
Roșii
Verzi
Roșii…

Puterea planetei


Puterea planetei
În încălzire
Deschisă
Viselor
Se vrea.

Pe o tavă de argint

Inima
Purtând pe o tavă de argint
Jocul culorilor.
Inima
Departe și aproape
De lume,
De ochii albaștri.
Inima
Pe timp de pace…
În noapte târzie.
Inima
Iubind
Fiecare dimineață.


Despre plimbarea pe viscol

Despre plimbarea
Pe viscol,
Noaptea
Ziua
Noaptea…
Lumina inventată
Știa
De dinainte.
Despre a iubi
Pe viscol,
Cerul
Poate vorbi
Oricui…

Până să fiu salvat de un vis


Rebel
Implicat în drumeții și iubire.

Dormeam în fân,
Aveam luceferii
Aproape.
Pe cer,
Îngeri am pictat,
În culori vii…
Și lunii i-am cerut
Să rămâna prin preajma șevaletului.
Pictez
Stele,
Cărările acestea…
Până
Să fiu salvat
De vreun vis.